23 noiembrie 2024

Ce au în comun Băsescu, Diaconescu, Dragnea, Ciucă și Simion?

Cursele electorale sunt o ocazie pentru maneliștii care doresc să ciupească și ei niște bani, indirect, de la români. Cum? Făcând melodii care să aibă drept subiect propaganda politică.

Dar cum s-a ajuns aici? Băsescu a dat tonul când, aflându-se în campania pentru al doilea mandat la Cotroceni, susținut de către PDL, a comandat două manele. Manelele i-au fost servite, iar acestea l-au ajutat să ajungă și la fanii respectabililor maneliști care au acceptat să facă propagandă politică în acest fel.

Că tot vorbim despre muzică, tonul a fost dat de către Nicolae Guță și Roxana Prințesa Ardealului, cu melodia „Băsescu președinte”. Și pentru că nu era de ajuns, tot Roxana Prințesa Ardealului, de data aceasta alături de respectabilul Florin Salam, au livrat maneaua „Hai Băsescu la putere” – de parcă nu era deja la putere. Deși nu există cifre cu privire la acest aspect, sunt convins că destui fani ai celor trei maneliști au votat cu Băsescu pentru că așa le recomandaseră idolii lor. Să nu uităm că aceste melodii se dădeau și pe posturile TV de profil, care difuzau manele, deci au ajuns la milioane de oameni, iar asta într-o eră în care internetul exista doar pentru „cunoscători”, telefoanele încă aveau ca principală funcție „lanterna”, iar YouTube abia se lansase, în România fiind un mic pui. Era anul 2009.

Cum în acea perioadă România se afla în mijlocul celui de-al doilea mandat al lui Băsescu, cu ocazia alegerilor parlamentare (cel mai probabil), Mihăiță Piticu a livrat maneaua „Ia-ți adio domn Băsescu că vine Diaconescu”. În acel an Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PPDD) – ce maniac, cum să-ți denumești partidul după numele tău?! – a obținut 68 de mandate în Parlament (Senat + Camera Deputaților), aflându-se pe locul trei în preferințele românilor, fiind votat de peste un milion de persoane. Și asta pentru că primele două clasate erau două alianțe, prima formată din USL (PSD+PNL+PC+UNPR), iar a doua din ARD (PDL+PNȚCD+FC). Și de această dată un manelist a dus mesajul unui politician și la oameni care nu se uitau la OTV sau pe DDTV. Era anul 2012.

Dragnea era pe făraș, huiduit de sute de mii de oameni în piață în 2017, au venit alegerile europarlamentare și PSD avea nevoie să mobilizeze multă lume la vot pentru a-l scăpa pe mustăcios. PSD a comandat o manea, iar Nicolae Guță a livrat „Victorie PSD”, chit că cu 10 ani înainte livrase o manea pentru dreapta, iar PSD era de stânga – măcar ideologic. Nenea Guță n-a fost deranjat, a livrat maneaua, a ajuns la fanii lui, apoi a luat banii și nu i-a păsat. Ne putem da seama de aici că singura ideologie politică a lui Guță este banul, atât. Nu-i pasă de fani. Prin acest gest mi se pare că îi sfidează grosolan pe fani, însă cine să-l penalizeze pe oportunist? N-a fost nimeni acolo s-o facă. Era anul 2019.

Era 18 noiembrie și un prieten mi-a trimis linkul unui videoclip de pe YouTube. Să văd și să nu cred, era tot o manea electorală. De această dată pentru PNL, pentru omul care se află în „capu’ la PNL”, Ciucă. Stimabilul manelist care a livrat maneaua este Dani Mocanu, arestat în trecut, deci un infractor. Să reluăm puțin faptele… cineva din PNL comandă o manea la un infractor. Vă dați seama în ce țară trăim? Cineva de la PNL a comandat o manea tocmai la omul care cânta despre cum femeia ar trebui să stea în lesă, cum tu ești mai prost și cum el îți f**e femeia ș.a.m.d. Este, deși nu-mi vine să cred, anul 2024.

Două zile mai târziu mi-a apărut o reclamă pe facebook. Ce credeți că era? Tot o manea electorală. De această dată pentru AUR, căci era nedrept ca Simion să nu aibă și el o manea electorală, că așa se practică. Dacă a copiat nunta după legionarul Zelea-Codreanu, a zis să copieze și la acest capitol de la Băsescu. Cine este stimabilul care a livrat această manea? Nimeni altul decât „Sistemul Lamborghini”, adică Tzancă Uraganu. Este, din nou, deși nu-mi vine să cred, anul 2024.

Astăzi, acum câteva ore, a mai apărut o manea electorală. De această dată tot PNL a dat comanda manelistică. Stimabilul manelist care a livrat această melodie este chiar Gheboasă. Gheboasă al nostru. Și din nou, chiar dacă nu pare, este anul 2024.

Dacă primele patru manele – din 2009, 2012 și din 2019 – s-au bucurat de o oarecare faimă, nu putem spune același lucru și despre cele două manele care au fost lansate acum câteva zile. Românii s-au săturat de manele electorale, iar internetul de azi le refuză. Maneaua lui Dani Mocanu a strâns doar 1.433.747 de vizualizări, asta în condițiile în care el are melodii și cu peste 72.000.000 de vizualizări. Astăzi, când scriu acest articol, melodia stimabilului Mocanu a strâns 106.000 de like-uri și 152.000 de dislike-uri, acesta fiind un semnal clar că românii, mai ales cei care gândesc critic, s-au săturat de propaganda politică prin manele. Maneaua lui Tzancă Uraganu a strâns doar 537.856 de vizualizări, asta în condițiile în care el are melodii și cu peste 106.000.000 de vizualizări. Astăzi, când scriu acest articol, melodia stimabilului Tzancă Uraganu a strâns 16.000 de like-uri și 20.000 de dislike-uri. Maneaua lui Gheboasă a strâns doar 16.050 de vizualizări, asta în condițiile în care el are melodii și cu peste 56.000.000 de vizualizări. Astăzi, când scriu acest articol, melodia stimabilului Gheboasă a strâns 2.200 de like-uri și 1.900 de dislike-uri. Între timp, până să postez articolul, melodia stimabilului Gheboasă a mai strâns 4000 de vizualizări, însă numărul de like-uri a crescut la 10.000 de la 2.200. Sunt aproape convins că folosesc boți, însă asta înseamnă aproape toată politica noastră: minciună, înșelăciune, furt, discreditare.

Dacă din manelele din 2009 toată lumea – care le-a ascultat – a reținut măcar „Hai, Băsescu, la putere, scapă țara de lichele” sau „Pe Băsescu l-om vota cu toată familia”. Dacă de la maneaua din 2012 lumea a reținut măcar „Ia-ți adio, domn’ Băsescu, că vine Diaconescu”. Dacă de la maneaua din 2019 lumea a reținut măcar „De vrei gustul fericirii, ștampilează trandafirii”, manelele de astăzi nu vor fi reținute de nimeni. Acele manele, din 2009, 2012 sau 2019 aveau ceva „catchy” pentru internauții de atunci, însă astea nici măcar n-au un refren de băgat în seamă, apoi de rămas în minte, de reținut.

Poate că a venit timpul să îi aruncăm la coșul de gunoi digital pe artiștii care fac propagandă politică imbecilă, fără să creadă în ceea ce zic, fără să gândească când fac asta, pentru că ne insultă inteligența, iar politicienii speră că așa vor mai convinge niște tineri – că maneliștii propagandiști din acest an, din 2024, se adresează tinerilor – să voteze cu ei, cu acești măreți lideri care nu au fost în stare, prin decizii politice bune, să-și atragă adepți. Sunt dezgustat, scârbit chiar, de clasa politică actuală. Pare că aproape toată clasa politică a rămas repetentă, se vede cum îi curge salivă din gură la cât de proastă este.

Astea Ziind Fise, mergeți la vot și votați ceea ce credeți voi, dar votați cu mintea, nu cu sufletul, și informați-vă înainte să faceți asta. Fiți vigilenți, nu naivi!

Loading

Lasă un răspuns