
Joi, 4 august 2022, am trimis cererea de adeziune la Fundația „VAIDEEENII”.
Fundația „VAIDEENII” a fost înființată în 2004, pe vremea când eu aveam doar opt ani, la 500 de ani de la prima atestare documentară a comunei Vaideeni.
Consider că ONG-urile au avut, au și vor avea întotdeauna un rol foarte important în societate, acestea venind în completarea atribuțiilor pe care le are statul și nu numai.
Fundația „VAIDEENII” are ca scop principal „cultivarea și promovarea valorilor culturale, locale și naționale”, și „stimularea și dezvoltarea activităților de învățământ”, cu precădere, din comuna Vaideeni.
Având în vedere că în Vaideeni m-am născut și am crescut până la 11 ani, sunt de părere că sunt obligat moral să încerc să îmi aduc aportul în dezvoltarea comunității din Vaideeni și să încerc, de asemenea, să promovez valorile culturale ale ungurenilor (așa li se spune celor din Vaideeni – motivele le găsiți pe profilul meu de facebook sau pe blog).
Îmi doresc ca fundația să aibă o activitate mai intensă în viitor și, de ce nu, prin intermediul acesteia să implementăm noi proiecte care să ducă la îndeplinirea scopului acesteia și, bineînțeles, la creșterea gradului de satisfacție al comunității din Vaideeni.