26 decembrie 2023

Momente importante pentru învățământul superior din Vestul țării

Conform ultimelor hotărâri ale Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Fundația pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” Timișoara – Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara a fost acreditată, cu cele trei programe de studii universitare de licență. Prin urmare, începând de acum putem spune că s-a născut Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara, cu dreptul de a înființa și programe de studii universitare de masterat și domenii de studii universitare de doctorat.

Extras din Hotărârile Consiliului ARACIS ÎN ȘEDINȚA din data de 21.12.2023.

Conform acelorași hotărâri, Consiliul ARACIS a hotărât acreditarea domeniului de studii universitare de doctorat Medicină în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, ceea ce este, cred eu, un lucru benefic orașului de pe Mureș.

Ambele instituții, și Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, poartă numele a doi arădeni, primul fiind născut la Șiria, iar al doilea la Beliu, comune care aparțin de județul Arad.

Lasă un răspuns