3 iulie 2024

Optimile #EURO2024

Elveția 2 – 0 Italia (29 iunie, ora 19:00)

Italia, campioana europeană de la #EURO2020, a jucat foarte, foarte rău. Elveția a jucat bine, marcând în ultimele 10 minute ale primei reprize. Imediat după revenirea de la vestiare, în primul minut al reprizei secunde, elvețienii au mai marcat o dată și, practic, au trimis Italia acasă.

Germania 2 – 0 Danemarca (29 iunie, ora 22:00)

Un meci decent, Danemarca jucând un fotbal mai bun, nu ceea ce a jucat în grupă. Au marcat nemții un gol, iar acesta a fost anulat, apoi au marcat danezii un gol frumos, însă și acesta a fost anulat pe motiv de ofsaid, deși a fost un ofsaid milimetric. Arbitrii din camera VAR au căutat orice motiv pentru a anula golul danezilor. Arbitrul, începând cu mici faulturi de joc, a fluierat mai totul în favoarea germanilor. După golul anulat și după golul primit de către ei, danezii nu au mai putut juca la același nivel. Meciul a fost și întrerupt din cauza ploii torențiale, a descărcărilor electrice și a vântului, cred că undeva pe la 10 – 15 minute. Meciul a mers în favoarea nemților în mod meritat, însă aceștia au beneficiat și de cadouri din partea arbitrului.

Anglia 2 – 1 Slovacia (30 iunie, 19:00)

După un meci bun făcut de Slovacia, în care echipa a condus Anglia peste 70 de minute, aceasta a fost egalată la 1 – 1 în 90+5’, în ultimul minut de prelungiri. Astfel, meciul a mers în prelungirile de 30 de minute. Pe fondul oboselii Slovacilor, englezii au profitat și au marcat în poarta acestora încă din 1’ al prelungirilor. De atunci, Slovacia a arătat epuizată și incapabilă să revină de la scorul de 1 – 2. Din păcate, deși Anglia n-a jucat mai nimic în cele 90 de minute regulamentare, BELLINGHAM a transformat o foarfecă în gol, astfel Anglia a întors soarta meciului și a avansat în sferturi.

Spania 4 – 1 Georgia (30 iunie, 22:00)

Aici nu sunt multe des spus, căci Spania chiar a arătat a echipă mare. Bine, am fi tentați să spunem că Georgia este o echipă mică și că Spania a avut un adversar ușor, însă ați văzut ce pot face unele echipe mici la acest EURO. Deși spaniolii au învins cu 4 – 1, aceștia au marcat 5 goluri, căci golul Georgiei a fost, de fapt, un autogol dat de jucătorul spaniol LE NORMAND în 18’. Spania a arătat bine, foarte bine, și a făcut un meci frumos.

Franța 1 – 0 Belgia (1 iulie, 19:00)

Probabil acesta a fost cel mai penibil meci din aceste optimi, însă Belgia a arătat un pic mai bine decât Franța. Chiar și așa, francezii au dat lovitura în 85’, când un șut deviat de un belgian a intrat în poarta propriei echipe. Astfel Franța s-a calificat în sferturi, deși a jucat rău. Cu siguranță a fost un meci slab, foarte slab, între echipele aflate pe locurile 2 și 3 în clasamentul FIFA. În acest meci echipa de pe locul 2, Franța, a ieșit învingătoare, deși a arătat mai puțin fotbal decât Belgia.

Portugalia 0 – 0 (3 – 0 după penalty-uri) Slovenia (1 iulie, ora 22:00)

Am văzut cel mai penibil meci din partea Portugaliei, mai penibil decât blatul făcut cu Georgia. Ce să vezi?! Exact adversarul pe care și l-au dorit portughezii, ca prin minune, a fost aproape să elimine o putere precum Portugalia. Pe final, Slovenia a avut două faze în care putea înscrie, jucătorii sloveni ratând uimitor în situația de 1 la 1 cu portarul. RONALDO, fiind avid după statistici și recorduri, a bătut trei sau patru lovituri libere, toate din 20 – 30 de metri, ratându-le pe toate, fiind mai egoist decât în toate timpurile. În prima repriză din prelungiri au primit un penalty portughezii, iar RONALDO, obsedat de a marca, a luat mingea, a bătut penalty și a ratat ca niciodată. Mi se pare că a devenit un jucător foarte toxic, am văzut un RONALDO realmente obsedat de a marca, un cal devenit gloabă, care în pauza dintre reprizele de prelungiri s-a pus pe plâns. Cu noroc, deși Slovenia a avut șansă de 1 – 0 chiar în a doua repriză din prelungiri, cele două echipe au ajuns la penalty. Loviturile de departajare s-au bătut la poarta în spatele căreia se aflau spectatorii portughezi, deci un ajutor în plus pentru Portugalia. Prima lovitură le-a revenit slovenilor, iar bătrânul ILIČIĆ a ratat, COSTA apărând mingea lui. Cu toate că a șutat din toate pozițiile în timpul regulamentar și a ratat penalty, RONALDO a luat mingea și a bătut primul penalty pentru Portugalia. Acesta a transformat ușor lovitura în gol, cu o execuție lângă bara din dreapta lui OBLAK, deși acesta din urmă a ghicit colțul pe care a șutat RONALDO. În acest punct, deși RONALDO mi s-a părut penibil în acest meci, mai penibil decât a fost vreodată, am apreciat enorm curajul și puterea lui de a mai bate încă un penalty (poate și pentru că slovenii rataseră primul penalty). A avut puterea de a reveni după toată situația pe care el a creat-o, după ce a ratat penalty și a plâns, acesta a avut tăria de a bate penalty a doua oară și de această dată a și marcat. Consider că Portugalia a făcut un meci groaznic, amar, și cred că nu ar fi meritat să câștige, însă portarul COSTA a dovedit că a fost inspirat. Din păcate, deși Portugalia are un lot foarte valoros, această echipă nu se mai numește Portugalia, ci „Echipa de sacrificiu pentru RONALDO”.

Austria 1 – 2 Turcia (2 iulie, ora 22:00)

Pe lângă meciurile Spania – Georgia și Elveția – Italia, acest meci mi-a plăcut. Ambele echipe au jucat fotbal, însă consider că Austria a arătat mai solid, dar nu a avut șansă. Nu știu, s-a întâmplat ceva acolo, mingea n-a prea vrut să intre pentru Austria. În prima repriză a existat un echilibru. În a doua repriză, deși Turcia a mai dat un gol, golul de 2-0, nu a existat pe teren, n-a avut nicio fază, cu excepția golului marcat din corner. Turcia nu și-a construit nicio fază așa cum trebuie în repriza a doua. Dar da, fotbalul se joacă pe goluri, nu pe ocazii. Meciul, deși chiar s-a jucat bine, a fost decis de trei goluri, toate trei marcate din corner. Cum am mai spus, în a doua repriză, deși Turcia a marcat o dată, echipa turcă doar s-a apărat, nemaiavând niciun atacant. În 90+4’ Austria a ratat o fază monumentală, minge pe care portarul turc a apărat-o ca printr-o minune. Deși a fost un meci frumos, rezultatul a fost unul nedrept, trimițând Austria acasă și Turcia în sferturi.

România 0 – 3 Olanda (2 iulie, 19:00)

Deși România a jucat de la 19:00, am ales să las textul despre echipa noastră la final. Naționala a jucat foarte bine în primele ≈20 de minute, nu ne-am făcut deloc de râs, am atacat poarta olandezilor și am făcut presing. În 20’ Niță a luat un gol de portar, era pe colțul scurt. Oricât de bine a apărat Niță până în această fază a turneului, trebuie să recunoaștem că acesta a fost un gol de portar. Cu toate acestea, deși am jucat cu Olanda, nu am mai primit niciun gol până în 83’, deși olandezii au avut multe faze de gol. În 81-82’, România a plecat pe contraatac cu o minge recuperată de Alibec, însă faza a fost oprită pe motiv de fault sau joc periculos, or n-a fost niciodată cazul de așa ceva. Jucătorul olandez care îl ataca pe Alibec, DUMFRIES, a sărit ca o minge și se ținea de cap, în condițiile în care capul lui se afla la peste un metru de gheata lui Alibec. Un simulant nenorocit acest număr 22, DUMFRIES. Toate acestea au fost posibile din cauza arbitrului neamț Felix ZWAYER, care a arbitrat în ultimul hal. N-a acordat pentru România cel puțin două faulturi și nu a acordat olandezilor cel puțin un cartonaș galben. De la acea fază din 81’, România a căzut mai rău decât oricând, căci în acea fază avea o situație foarte bună la 1 – 0 pentru Olanda. Două minute mai târziu am primit un gol în care Drăgușin a greșit, însă a greșit și celălalt jucător care a văzut că adversarul n-a căzut, efectiv, jucătorul nostru n-a vrut să pună piciorul la minge și să încerce s-o dea în corner, astfel am primit al doilea gol. Al treilea gol a venit ca cireașa pe tort, Niță fiind învins pentru a treia oară în 90+3’.

Deși Olanda a jucat mai bine, dacă arbitrajul era echilibrat cred că aveam și noi șansa noastră, însă n-a vrut neamțul să fluiere mai nimic pentru noi. Și, ca aspect secund, la golul al treilea Niță încerca să dea la o parte niște adidași care erau în fața porții lui – aruncați din tribune – astfel pierzând un tempo în poziționarea pentru înfruntarea adversarului care venea cu mingea la picior. Totodată, s-a jucat câteva minute în timp ce pe teren erau două mingi, ceea ce nu am mai văzut niciodată, dar pentru acest arbitru neamț pare c-a fost totul în regulă.

Oricum ar fi, Echipa Națională de Fotbal a României a jucat bine, a reușit să ne califice la #EURO după 24 de ani. Nu uitați că România a ieșit pe primul loc în grupa pentru calificare, obținând un egal și o victorie cu Elveția, revelația turneului. În grupele de la #EURO2024 am obținut cea mai categorică victorie a noastră, 3 – 0 cu Ucraina, totodată, am mers în optimi de pe primul loc.

Înainte să huliți această națională, națională care ne-a calificat la #EURO după 24 de ani, gândiți-vă că Italia a pierdut contra echipei cu care noi am făcut egal și pe care am și învins-o în campania de calificare pentru #EURO2024. Și nu, nu vreau să induc cumva ideea că România ar fi peste Italia, ci faptul că putem și noi să batem echipe bune, chiar foarte bune, asta în condițiile în care la noi nu se mai prea investește nimic în juniori, avem un campionat dominat de străini și nici nu avem jucători titulari la marile echipe din campionatele de top ale Europei, așa cum au belgienii, elvețienii sau ucrainenii.

Mulțumim, Echipa Națională de Fotbal a României, pentru tot ceea ce ai făcut în cadrul #EURO2024! Sunt convins că începând de acum vom vedea mai des echipa noastră la astfel de turnee. Hai, România! 💙💛❤️

Sursă imagine: Flashscore

Lasă un răspuns