Aradul, pentru cine nu știe, este orașul în care am crescut și m-am dezvoltat enorm. În Arad am locuit vreo 8 ani, asta înainte să mă mut în Timișoara, apoi în București. Deși am locuit în Timișoara vreo șase ani, mergeam săptămânal în Arad. Mergeam în Arad să mă tund, să „văd” de casă și așa mai departe. Unde mai punem faptul că în primul an și ceva de facultate am făcut naveta Arad – Timișoara zi de zi, deși mulți spuneau că sunt nebun, că este extenuant, și era, căci niciodată nu mă trezeam mai târziu de 05:00 dimineața și niciodată nu mă puneam să dorm înainte de 11:00 sau 12:00 noaptea. Ce am dorit să spun prin toate aceste date? Păi, faptul că de Arad mă leagă foarte multe lucruri și, chiar dacă este mic, este un oraș care-mi place.

Acum două săptămâni, în vacanța dintre semestre pe care am primit-o la facultate, înainte să merg la PGL Cluj-Napoca (un eveniment internațional de eSports cu public), evident, am dorit să merg și pe la Arad. Eram nevoit să merg și pe la medicul de familie și am zis că este un moment bun să mă revăd cu prietenii care locuiesc în zonă. Zis și făcut. Mi-am luat bilet de tren la operatorul privat, deoarece doar acel operator oferă servicii demne de anul 2025 la cușetă, iar duminică dimineața am ajuns în oraș.

Printre toate plimbările mele prin oraș, cumva, eram în zona UTA, exact pe unde este și stadionul echipei de fotbal UTA, și undeva pe colț am văzut scris mare „ANTICARIAT”. Tâmplăria ușilor era una fenomenală, din lemn masiv, deci arăta într-un mare fel. Pe Okazii este o firmă / un anticariat care este localizat în Arad de la care eu mi-am mai comandat cărți vechi de-a lungul timpului și am crezut că poate a deschis firma aceasta un anticariat în oraș.

Plăcut impresionat de cum era împachetat „ANTICARIATUL” am zis să intru și eu, nu de alta, dar poate-mi găsesc niște titluri care îmi fac cu ochiul și le cumpăr. Intru în „ANTICARIAT”, cărțile erau aranjate frumos, însă nespecific unui anticariat, mă interpelează un domnișor care avea un tricou pe care avea brodată sigla unei firme de pază. Mi-am spus că ceva nu este în regulă, însă am început o discuție cu acesta:

Eu: – Bună ziua!

El: – Cu ce vă putem ajuta?

Eu: – Păi, am intrat pentru că am văzut scris mare „ANTICARIAT” și am zis că poate-mi găsesc și eu vreun titlu care să-mi facă cu ochiul, deci n-am venit setat să cumpăr ceva anume.

El: – N-ați înțeles… acesta nu este un „ANTICARIAT”. Cărțile nu sunt de vânzare.

Eu: – Păi, cum așa? Scrie, chiar mare, „ANTICARIAT” la intrare.

El: – Da, dar nu este anticariat. Noi suntem o sală de jocuri…

Eu: – Păi, și de ce scrie „ANTICARIAT” dacă sunteți o sală de jocuri?

El: – Păi, vedeți… ne adresăm unei clientele mai selecte, care vine aici nu doar să bage banii, ci să se simtă mai…

Eu: – Wow. Scrie „ANTICARIAT”, dar nu este anticariat, ci o sală de jocuri. Vă doresc o zi bună!

Eram în stare de șoc atunci când am ieșit din respectivul „ANTICARIAT” care este, de fapt, sală de jocuri. Nu am înțeles rostul și nici aroganța angajatului de la firma de pază cu „ne adresăm unei clientele mai selecte”. Ce dracului, mă, vin tocilarii să-și bage banii la aparate la voi? Vin profesorii universitari de la Vlaicu sau Goldiș să bage la păcănele de „vă adresați unei clientele mai selecte”? Nu cred că este vorba despre niciunul dintre aceste lucruri, ci este vorba de a mai „agăța” oameni care să bage la nenorocitele de păcănele. Totuși, clienții fideli știau că acolo nu este „ANTICARIAT”, ci sală de jocuri, însă acum chiar poți să-i spui nevestei sau iubitei că n-ai fost la păcănele, ci la anticariat. Chiar dacă tu nici nu știi care este cotorul unei cărți, dar da, așa se prezintă societatea actuală din România anului 2025.

Pe de o parte, cumva, îl înțeleg pe patronul „ANTICARIATULUI”-PĂCĂNEA, că el oricum nu are principii, că dacă avea principii, nu-și deschidea sală de „ANTICARIATĂREALĂ”, însă nu înțeleg autoritățile. Nu înțeleg cum administrația locală din Arad nu s-a autosesizat în legătură cu această abominație. Nu înțeleg ce face primarul Bibarț de nu are nimic de zis pe subiect. Nu înțeleg ce fac membrii Consiliului Local, care sigur au văzut și ei abominația. Bine, poate nu toți, însă sunt convins că unii au auzit despre ea sau au văzut-o chiar. Dragilor aleși locali, ce faceți? Dormiți în ghete? De ce permiteți așa ceva? Cred că și ANPC ar trebui să „intre pe fir”, că tot face președintele instituției spume la gură pe internet. Merge în controale și face pe interesantul, parcă este polițist texan. Are și insignă, omul suferă de scenarită. Am văzut că se pozează cu studenți, iar aceștia din urmă, care ar trebui să fie o dovadă de inteligență și atitudine anti-populistă, râd, îl promovează și fac meme-uri cu el care îl prezintă ca pe un Mesia.

Consider că acea sală de jocuri înșală posibilul „client” atunci când scrie mare „ANTICARIAT” deasupra ușii, însă înăuntru este o sală de jocuri, nicidecum anticariat sau ceva legat de cărți de citit. Sigur, este legat de cărți de joc, șeptari și clopoței, însă consider că este o încălcare flagrantă a normelor sociale.

Astea Ziind Fise, dragi arădeni sau vizitatori ai Aradului, nu intrați în „ANTICARIATUL” blestemat de la UTA și, dacă puteți, înaintați petiții către administrația locală pentru a lua o decizie împotriva acestei mari înșelăciuni. Fiți fermi și nu lăsați astfel de situații să existe în orașul vostru / nostru, căci acestea nu fac decât să știrbească imaginea orașului și ceea ce orașul are bun de oferit.