16 martie 2025

Da… și asta înseamnă să susții democrația

Ieri am fost și eu la #EuRoManifest, eveniment organizat în majoritatea orașelor mari din România. Oamenii s-au putut strânge pentru a-și arăta apartenența la Uniunea Europeană, pentru drumul european. Am tot văzut la TV (chit că nu am TV) și pe internet, atâta timp cât „suveraniștii” au ieșit în stradă de la momentul anulării alegerilor, chiar și atunci când au dat cu pietre în autorități și au dat foc mobilierului stradal, că ei ar fi poporul. Păi, tot poporul a fost și ieri în stradă, și uite că poporul vrea în continuare pe drumul european. La eveniment a vorbit Radu Vancu și a făcut-o atât de frumos, mi-a plăcut.

Am fost șocat să văd câte persoane filmau. Eu am ajuns în Piața Victoriei pe la 16:40 și am văzut zeci de persoane care filmau sau făceau poze cu camere foto/video, asta pe lângă televiziunile care aveau aparatură dedicată. Pe lângă aceste zeci de persoane mai erau alte sute care făceau live-uri. Am început să mă simt ciudat, părea că eu sunt singurul care nu face nicio poză, singurul care nu face live de la această adunare. Lumea s-o mai fi modernizat între timp, căci eu nu am mai ieșit de la protestele anti-OUG 13, deci n-am fost pe 10 august. Țin minte că atunci, în august, eram la un eveniment studențesc foarte important și noi, studenții, am decis să nu mergem la acel miting pentru că părea a fi revendicat de persoane – hai să le spunem – discutabile.

Cu toate acestea, cred că oamenii care au fost ieri la #EuRoManifest nu sunt fanii sau aplaudacii PSD, PNL, UDMR & Co, ci doar sunt de părere că nu trebuie să dinamităm țara alegând în fruntea ei legionari doar pentru că niște cârlani ne fură de 35 de ani. Culmea este faptul că acești așa-ziși candidați „suveraniști” au avut de câștigat de pe urma clasei politice corupte a României, unii fiind numiți în funcții foarte bănoase de către cei care s-au perindat pe la putere. Eu, născut în democrație, nu pot accepta să renunțăm așa ușor la democrație. Știm cu toții că democrația nu este perfectă, însă este cea mai bună formă de guvernământ inventată de către oameni. În democrație ai voie să spui despre adversarul politic că este într-un fel sau altul, deci ești liber. Știu, România a scăzut în Indexul democrației față de 2023. În 2023 aveam o medie de 6.45, iar în 2024 avem 5.99… cred că pentru 2025 – date care vor fi publicate în 2026 – vom mai scădea puțin. Soluția pentru asta nu este să renunțăm la democrație, ci să vedem cum o îmbunătățim. Soluția este să votăm în urma unui proces de informare, nu să votăm „după cum ne spune inima”, că nu trebuie să fim într-o relație de iubire cu omul pe care-l votăm. Nu trebuie să ne îndrăgostim de el. Democrația Statelor Unite are nici nota 8, deci nu sunt cei mai democratici din lume, însă singurele țări din lume care au note peste 9 sunt din Europa, ceea ce spune ceva. Europa este, fără echivoc, cel mai democratic continent din lume. Nordicii au cele mai bune scoruri dacă vorbim despre democrație: Islanda – 9.38, Finlanda – 9.30, Suedia – 9.39, Danemarca – 9.29 și Norvegia – 9.81. Asta pentru că acele societăți au stat de drept, puțină corupție și, de asemenea, o societate implicată. Scopul nostru ar trebui să fie creșterea acestui scor. Ar trebui să fim mai implicați în societate, ar trebui să suplinim, din păcate pentru unii, activitatea pe care ar trebui s-o desfășoare statul. De aceea există două femei care au construit un spital, o femeie care construiește un teatru (Grivița 53), Dragoș Pătraru care, alături de Starea Nației, construiesc un hub cultural sau un Valeriu Nicolae care educă și hrănește câteva zeci / sute de copii etc. Totul pentru semeni și pentru democrație. Și nu, lista nu se oprește aici. România este plină de inițiative care au ca scop dezvoltarea societății, însă nu este de ajuns dacă nu ne implicăm politic. Nu este de ajuns dacă nu mergem la vot, nu este de ajuns dacă votăm „după ureche” sau dacă suntem egoiști și ne gândim doar la noi. Trebuie să construim punți care ne unesc, nu ziduri care ne despart… iar din decembrie și până azi am construit doar ziduri între noi. Și toate acestea pentru cine? Pentru niște papagali. Mor când aud „sunt apolitic”. Și decizia de a merge sau nu la facultate este o decizie politică. În viață trebuie să ne asumăm că trebuie să luăm decizii. Faptul că nu știi cine este președintele țării sau prim-ministrul nu înseamnă că ești apolitic, ci doar lipsit de orice interes, ca să nu zic prost.

Eu aleg să particip la consolidarea democrației în România susținând financiar, așa cum pot eu, Starea nației, Recorder, Vorbitorincii, Grivița 53, Dăruiește Viață și alte cauze pe care nu vreau să le menționez acum.

Aleg să susțin democrația semnând pentru a putea candida anumiți independenți la diferite funcții (parlamentar, președinte, europarlamentar etc.), însă acel om trebuie să mă convingă că ceea ce propune este, cel puțin 70-80%, aliniat cu viziunea pe care o am și eu.

Am ales să susțin democrația când USR Timiș avea nevoie de bani pentru a-l susține pe Fritz în lupta cu Nicolae Robu sau când Nicușor Dan se lupta cu Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei.

De asemenea, tot pentru a consolida democrația noastră firavă, acum câteva zile am decis să donez pentru campania lui Nicușor Dan. Și asta nu pentru că-l ador sau iubesc eu pe Nicușor, ci că pentru funcția de președinte n-aș vota pe niciunul dintre ceilalți candidați. În opinia mea, pentru a putea fi președintele României trebuie să fii pro-EU și pro-NATO (atâta timp cât nu atacăm pe nimeni), iar mulți dintre cei prezenți pe listă sunt așa-ziși „suveraniști”; care nu sunt pro Uniunea Europeană, în condițiile în care UE ne-a scos, la propriu, din noroi. Știu, și Nicușor Dan are schelete în dulap, însă trăgând linie, pare soluția care forțează cel mai mic compromis. Nici el nu-mi pare prea deschis, pare chiar conservator, însă nu există o alternativă. Nicușor Dan poate fi arogant, însă Daniel Funeriu este tatăl aroganților. Prin urmare, pe cine să votezi, pe Gavrilă? Pe Simion? Pe Simion l-am blocat pe facebook încă din 2019, de când a candidat la europarlamentare, iar raku – artistul de muzică rap underground – i-a făcut campanie. Am doar trei persoane blocate pe facebook, iar Simion este una dintre ele, asta în condițiile în care am contul de vreo 14 ani.

Ieri am văzut parcată în Piața Victoriei o autoutilitară cu o reclamă foarte mare care spunea că sistemul și-a dat mâna pentru a-l pune președinte pe Nicușor Dan și că voturile noastre nu contează. Sunt convins că cei care au plătit acea reclamă n-au niciun interes, însă până și numerele auto erau de Germania. Totuși, măi dacilor care vreți să ne informați și să ne treziți în conștiință, nici măcar n-ați găsit un automobil cu numere de România să ne arătați că voi sunteți pentru popor? Jenant. Las poza cu pricina anexată acestui text.

Sincer să fiu, și eu mi-aș fi dorit ca Bolojan să candideze, însă omul a decis să-și respecte cuvântul, ceea ce înseamnă mult în România vremurilor de azi. Cuvântul dat trebuie să aibă o valoare mare, chiar și pentru un politician, iar Bolojan a dovedit că este unul dintre acei politicieni, chiar dacă unora nu le convine.

Din păcate pentru unii, eu nu pot vota un șomer. Nu pot vota Crin Antonescu pentru multe motive, însă tot el este și tăticul USL, iar aceste alianțe între PSD și PNL știm ce ne-au adus mereu și, ca o confirmare, ce ne aduce această alianță de câțiva ani. Cu PSD & PNL & UDMR la putere indexul democrației scade, inflația crește etc. Aceste partide pot guverna într-un mod rezonabil doar dacă sunt în tabere diferite. Este strigător la Cer ca cele mai mari două partide să bată palma pentru a construi un „monolit” care să dețină toată puterea. Ei centrează, ei dau cu capul. Singurii din opoziție care mai pot băga bățul prin gard sunt cei de la USR, care nici ei n-o mai fac și, cred eu, în urma declarațiilor și aberațiilor lui Lasconi din ultimul timp, ori vor sfârși ajungând în PNL, ori vor da foc partidului.

Astea Ziind Fise, data viitoare când mergi la vot, informează-te, însă nu dintr-o singură sursă. Ia decizii cu mintea, nu cu inima. Antrenează-ți mintea, citește despre trecut, citește despre cum era România în interbelic, nu fii ignorant. Citește despre democrație și despre cât de bine se trăiește în țările în care aceasta este aplicată, câtă libertate oferă acestea. Și nu în ultimul rând, implică-te în societate. Fii voluntar, donează – dacă poți – pentru diferite cauze, inclusiv pentru cele sociale sau culturale, căci doar așa putem depăși momentele grele pe care le trăim.

Loading

Lasă un răspuns