22 aprilie 2025

Funeriu calcă grav în străchini și face apologia regimului Bukele (El Salvador)

Fiind campanie electorală, unii candidați – mai mult cei fără șanse prea mari – merg peste tot pe unde sunt chemați. Așa este și cazul lui Funeriu, acesta nu face excepție de la „regula” amintită anterior. Îl invită cineva, el merge. Și nu este rău deloc, căci așa ai mai multe șanse să vezi ce scoate pe gură, dacă omul este în regulă sau este dus ș.a.m.d.

Prezent la emisiunea distribuită pe YouTube a lui Radu Banciu, unde Banciu le pregătește candidaților întrebări de cultură generală, Funeriu s-a întrecut în declarații și, cred eu, a făcut-o de oaie. Bine, ca să-ți dai seama de acest aspect, nu că aș fi eu vreo lumină, trebuie să fi citit anumite informații publice. Acum câteva săptămâni m-am uitat la cum un președinte a „stârpit” mafia din țara lui. Ce legătură are asta cu Funeriu? Voi detalia imediat.

La un moment dat, când Funeriu era pus să spună capitalele statelor care apăreau pe ecranul din platou, a venit rândul statului El Salvador. Atunci Funeriu nu s-a putut abține și, în opinia mea, a vorbit mai mult decât ar fi trebuit. Redau aici dialogul pe care îl găsiți la minutul 43:55 în emisiunea «Prea Mult Banciu – 16 Aprilie | „TESTUL LUI BANCIU” cu Daniel Funeriu», pe YouTube:

Funeriu: Da. Și ăștia au un președinte foarte tare. Un tip care a rupt acolo mafia și toate astea.

Banciu: Țara unde poți să te duci, dar de unde se spune că nu te mai întorci.

Funeriu: Nu. Că ăsta, președintele ăsta de l-au ales acum, a doua oară, ăsta a făcut o revoluție acolo. Era… țara, practic, era în mâna bandelor de tot felul de infractori…

Banciu: Cum sunt toate alea.

Funeriu: Da, da. Dar ăsta a pus ordine… și de-asta l-au și ales. A pus ordine în Salvador la modul cel mai… da, bun, a făcut și excese, dar a pus ordine.

Domnul Funeriu o fi hipnotizat de oameni cărora nu le place democrația, i-or plăcea oamenii care sunt autoritari, că altcumva nu-mi explic de ce a ținut să facă apologia regimului lui Nayib Bukele, care nu prea arată nimic democratic și face evenimente (Miss Universo El Salvador 2024), precum China, ca să spele imaginea regimului / statului pe care-l conduce.

Există „n” documentare care vorbesc despre abuzurile regimului lui Bukele, care arată miniștri care spun „Dacă în lupta noastră cu mafia există victime colaterale și ăsta este prețul pe care trebuie să-l plătim, o să-l plătim”. Eu știu că ar trebui să fie tocmai pe dos, nu așa. Știu că dacă unul nevinovat a fost afectat de anumite decizii, politica ar trebui să se schimbe, căci vorbim despre încălcarea drepturilor omului, nu vorbim despre fapte minore.

Sunt atâtea documentare care vorbesc despre modul în care „a stârpit” Bukele mafia din El Salvador, despre apucăturile lui dictatoriale și despre drepturile omului pe care regimul lui nu le încalcă, ci le sfidează de-a dreptul, iar aici vă voi recomanda documentarul denumit „World’s Most Feared Prison | El Salvador: Mega Gang Fortress | Free Documentary” și încărcat pe canalul de YouTube Free Documentary. De asemenea, despre abuzurile regimului Bukele s-a scris în publicații precum The Guardian (Thousands of children swept up in El Salvador mass arrests, rights body says) sau Reuters (More than 60 children detained, beaten, tortured in El Salvador, HRW says), unde se vorbea și despre arestări ale copiilor de 12 ani, copii cu care regimul lui Bukele, aparent, se luptă.

Și nu ne oprim aici, căci raportul organizației Human Rights Watch din 2023, care este cel mai nou raport cu referire la El Salvador, spune:

„Președintele Bukele și majoritatea sa parlamentară au erodat sistematic mecanismele democratice de control. În ciuda interdicției constituționale privind realegerea imediată, Bukele s-a înregistrat în calitate de candidat pentru alegerile generale din 2024. În noiembrie 2023, Adunarea Legislativă i-a acordat un concediu de șase luni, numind-o pe Claudia Rodríguez ca președinte interimar.

Starea de urgență instituită în martie 2022, ca răspuns la violența bandelor, a fost prelungită de peste 20 de ori și rămâne în vigoare. Aceasta a suspendat drepturi fundamentale și a permis arestări în masă, inclusiv ale minorilor. Peste 73.000 de persoane au fost arestate, multe dintre ele fără legături clare cu activități infracționale.​

Între martie 2022 și decembrie 2023, peste 3.300 de copii au fost arestați, unii având doar 12 ani. Mulți au fost deținuți în condiții inumane, supuși torturii și lipsiți de acces la avocați sau familii. În februarie 2025, o lege controversată a permis transferul minorilor în închisori pentru adulți, contrar standardelor internaționale.

Guvernul a adoptat legi privind „cibersecuritatea” și protecția datelor care pot fi utilizate pentru a cenzura criticile și a limita libertatea presei. Aceste legi acordă autorităților puteri extinse de supraveghere și control asupra informațiilor online.

Închisorile din El Salvador, în special Centrul de Confinare a Terorismului (CECOT), sunt supraaglomerate și caracterizate de condiții dure. Deținuții sunt adesea ținuți în izolare, fără acces la educație sau vizite, iar mulți nu au fost condamnați oficial.

Deși rata criminalității a scăzut semnificativ, aceste realizări au fost obținute cu un cost ridicat pentru drepturile omului și democrație. Human Rights Watch solicită revizuirea cazurilor de arestări arbitrare, în special ale minorilor, și restabilirea respectului pentru statul de drept și drepturile fundamentale.”

Da, acesta este regimul despre care Funeriu spune că este bun. Probabil, dacă ar fi ales el președinte, ar face la fel și-n România, căci se vede că-i place ceea ce a făcut micul și tânărul (Bukele are doar 43 de ani) dictator în El Salvador. Și nu, vă rog să nu-mi spuneți că nu știa ce spune, căci chiar el cu gura lui a spus „A pus ordine în Salvador la modul cel mai… da, bun, a făcut și excese, dar a pus ordine.”, ceea ce reprezintă faptul că acesta are cunoștințe detaliate despre acțiunile regimului Bukele. Mi se pare un derapaj foarte periculos, un derapaj pe care niciun candidat într-o țară democratică nu ar trebui să-l aibă.

Și uite așa, chiar dacă nu a fost chemat la o dezbatere, Funeriu se faultează singur. Bineînțeles, regula este valabilă dacă presa scrie despre acest derapaj sau dacă cei care s-au uitat la emisiune știu despre ceea ce se întâmplă de câțiva ani în El Salvador și care nu sunt orbiți de geniul lui Funeriu.

Astea Ziind Fise, dragi alegători, urmăriți candidații pe care îi considerați demni pentru această funcție sau pe care intenționați să-i votați, căci poate veți avea parte de mari surprize, iar Funeriu nu face excepție.

Lasă un răspuns