Catedrala Jupuirii Neamului
Făcurăm cea mai mare catedrală ortodoxă din lume, îi întrecurăm pe ruși, acum putem spune că noi o avem mai mare. Cea mai mare catedrală ortodoxă din lume,…
Făcurăm cea mai mare catedrală ortodoxă din lume, îi întrecurăm pe ruși, acum putem spune că noi o avem mai mare. Cea mai mare catedrală ortodoxă din lume,…
Începând de luni, 29 septembrie 2025, odată cu începerea anului universitar 2025-2026, nu voi mai fi asistent universitar. Ca să fie clar, decizia mea n-are nicio legătură cu…
Săptămâna aceasta am depus cererea de retragere din cadrul programului de studii universitare de doctorat la care m-am înscris în urmă cu patru ani în cadrul Universității Naționale…
Vara aceasta am ajuns în USA (noi le spunem SUA – Statele Unite ale Americii) sau US (Statele Unite), de parcă doar în America pot fi statele unite.…
Cu toții am fost în situația în care să consumăm alcool sau să cunoaștem pe cineva care consuma alcool. Pe baza acestor considerente, un copil în România anilor…