9 martie 2022

Românii sunt speriați de Invazia Rusiei în Ucraina

În data de 27.02.2022 am intrat pe platforma Direcției Generale de Pașapoarte (epasapoarte) și am încercat să văd ce date sunt disponibile pentru o programare în vederea obținerii pașaportului, prin urmare:

  • În Arad se puteau realiza programări începând cu data de 01.03.2022, adică peste doar o zi lucrătoare (pentru a doua zi se puteau realiza programări);
  • În Timiș se puteau realiza programări începând cu data de 10.03.2022, adică peste doar 10 zile lucrătoare (pentru a 11-a zi se puteau realiza programări).

În data de 08.03.2022 am decis să realizez aceeași verificare, deci am accesat platforma Direcției Generale de Pașapoarte (epasapoarte), și avem:

  • În Arad se vor putea realiza programări începând cu data de 19.04.2022, adică peste 30 de zile lucrătoare (pentru ziua 31 se pot realiza programări);
  • În Timiș se vor putea realiza programări începând cu data de 18.04.2022, adică peste 29 de zile lucrătoare (pentru ziua 30 se pot realiza programări).
Disponibilitatea programării în vederea obținerii pașapoartelor – Comparație între datele 27.02 și 08.03.2022 (clic pe imagine pentru mărire)

Ce ne transmite acest lucru? Acest lucru ne transmite, în opinia mea, că românii au o teamă „generală” față de ceea ce se întâmplă în Ucraina și – deși nu vreau să fluier în biserică – că acestora le este frică ca nu cumva să escaladeze situația și Rusia să atace și România.

Poate veți spune că și în 28 era deja început războiul, deci părerea mea nu este susținută prin „frica românilor în ceea ce privește războiul”. Vă voi contrazice. De ce? Pentru simplul fapt că în data de 28 se împliniseră doar patru zile de la începerea invaziei. Mulți dintre noi erau convinși că acest război se va termina rapid, având orice deznodământ posibil, însă rapid. Ei, natura lucrurilor și îndârjirea ucrainenilor (da, este „ucrainENILOR”, nu „ucrainIENILOR”) i-au făcut și pe cei care credeau că războiul se va încheia relativ repede să își adreseze anumite întrebări și să fie sceptici în ceea ce privește această ipoteză.

Ce i-a mai alarmat pe români? Păi, adresa care a circulat pe internet începând cu data de 02.03.2022, deși ea a fost emisă în data de 01.03.2022, cu privire la faptul că medicii de familie trebuie să furnizeze o bază de date cu toți tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani „care au fost înregistrați cu afecțiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar”. Degeaba au ieșit oficialii și au declarat că această acțiune este „o verificare de rutină”, pentru că pe unii deja apucase să-i sperie această adresă.

Adresa către medicii de familie din județul Mureș

Rusia amenință și mai mult, publică liste cu țări neprietenoase, amenință și dezinformează prin toate instituțiile acesteia. Oare vor să intimideze sau chiar vor să își extindă „operațiunea militară specială” și în alte țări? Vom vedea, însă sper să nu fim martorii unei astfel de nenorociri. Chiar și așa, nenorocirea deja dansează printre noi, mai mult sau mai puțin.  

În noaptea de 25 spre 26 ianuarie, în noaptea de marți spre miercuri, mă aflam în Râmnicu Vâlcea, iar în acea noapte am avut următorul coșmar: Rusia a început războiul cu Ucraina – în nici 30 de zile acest vis urât a devenit realitate. În noaptea de 8 spre 9 martie, în noaptea de luni spre marți, am mai avut un coșmar: Rusia ataca România. Eram în Timișoara, în perimetrul clădirii ISIM – vizavi de Facultatea de Mecanică – și vedeam cum cad bombele, iar în docilitatea mea mă uitam să aproximez unde ar cădea, ca să văd în ce direcție ar trebui să fug. Sper ca acesta să rămână doar un vis urât, sper ca el să nu devină niciodată realitate, nu ca anteriorul.

Nu, nu sunt vreun profet sau vreo caricatură care crede că a primit vreun semn divin, ci doar voiam să vă relatez și vouă ceea ce am trăit eu. Știu că într-un eventual atac, NATO ar interveni imediat, însă nu știu dacă sunt pregătit psihic pentru una ca asta. De fapt, nu sunt, nu că nu știu. Încă întâmpin dificultăți în înțelegerea curajului și ambiției (sau încăpățânării?!) voluntarilor care au plecat din toate țările pentru a lupta în Ucraina. Nu spun că nu sunt de acord cu asta, ci că eu încă nu sunt pregătit pentru așa ceva. Acești oameni poate că merită mai mult respect decât cei care sunt angajați ai armatei Ucrainene, căci aceștia s-au alăturat voluntar cauzei, nu le-a fost impus s-o facă, nici de către lege, nici de către glia pe care se aflau. Acești oameni nu luptă neapărat pentru un scop, ci pentru niște principii, pentru democrație, majoritatea cunoscând-o doar pe ea.

Astea Ziind Fise, gândește-te la ceea ce poate fi mai rău, însă nu-ți lăsa mintea să lucreze doar cu această ipoteză. Este bine să fim puțin „în defensivă”, însă nu putem trăi doar cu gândul la ceea ce este mai rău. Слава Україні! Vivat democratia!

Lasă un răspuns