Rapul românesc se bucură de o carte – destul de stufoasă – care n-a fost lansată de mult timp. O lucrare documentată, care își propune să răspundă întrebării „De ce rapul este poezie?” și, cred eu, autorul răspunde acestei întrebări cu brio. Am ascultat/văzut un „semi interviu” cu autorul și nu mi s-a părut că abordează metode moderne de transmitere a mesajului pe care dorește să-l prezinte celor interesați de subiect. Chiar mi-am spus că dacă scrie la fel cum vorbește, n-am nicio șansă să citesc cartea, însă a fost bine. Autorul se exprimă mult mai bine în scris, ideile fiind bine organizate și destul de bine documentate.
În carte este prezentată o mică istorie a hip-hop-ului din State, însă și din România, căci despre rapul nostru este vorba, autorul făcând destule paralele între fenomenul din State și cel din România. Sunt amintite primele melodii hip-hop care au fost înregistrate, sunt prezentate și explicate cele mai importante patru elemente ale fenomenului, ele nefiind doar patru, și tipurile de rap: că este social, că este politic, că este creștin sau eu mai știu de care, fiecare categorie este tratată în mod particular, deci este o lucrare, aș spune eu, muncită.
Autorul vorbește despre anumite tehnici, metafore și figuri de stil utilizate în rap, aspecte care fac ca rapul să fie considerat poezie. Citează anumite lucrări – din țară și din străinătate – care susțin acest lucru, și cred că are dreptate. În carte sunt prezentate și anumite opere lirice de-ale unor poeți foarte importanți ai României, cum ar fi Mihai Eminescu sau Alexandru Osvald Teodoreanu (Păstorel Teodoreanu). Amândoi sunt un etalon în ceea ce privește poezia, Eminescu fiind mai mult decât un poet național, iar Păstorel fiind unul dintre cei mai naturali, sinceri și răzvrătiți epigramiști contemporani cu Nicolae Iorga, cu Petru Groza sau Gheorghiu Dej. Acesta a scris multe epigrame în care făcea bășcălie de cei trei, însă nu s-a rezumat doar la ei. Nici Mihail Sadoveanu n-a scăpat de răzvrătitul Păstorel, acesta ironizându-l în repetate epigrame, deși Sadoveanu era nașul acestuia. Mihai Eminescu este reprezentat în lucrare prin poeziile erotice (poate vulgare) pe care le-a scris de-a lungul vieții. Da, da. Acesta a scris și așa ceva, deși unora nu le vine să creadă, li se pare ceva ireal, însă nu este singurul care a făcut asta.
În carte sunt prezentate primele trupe hip-hop din România, trupe precum Cimitiru’ Bellu, M & G, Morometzii, Memorialu’ Durerii, Răsculații, Renegații, București Underground Mafia (BUG Mafia), Paraziții, R. A. C. L. A., E. L. I. T. A., IL-Egal, La Familia, L. I. R. I. C., și nu numai, care au fost pioniere în dezvoltarea genului în țara noastră. Sunt amintiți mai mulți poeți – deoarece în hip-hop, de regulă, cânți ceea ce scrii, deci îți scrii singur – unii dintre aceștia activând și în prezent, deși au o vârstă respectabilă. Sunt amintite trupe precum Getto Daci, CTC, Armada, SDST, Pirats Klan, Specii, Haarp Cord și multe altele. De asemenea, sunt amintiți majoritatea, sau aproape toți, rapperilor care au înregistrat vreodată piese în România și s-au bucurat de un public care să rezoneze cu ideile pe care aceștia le promovează, iar aici putem aminti foarte mulți, însă mă rezum în a-i menționa pe Deceneu, Piele, Tataee, Uzzi, Caddy, Vexxatu Vexx, Cheloo, Ombladon, Deliric1, DOC, Vlad Dobrescu, Brugner, Carbon, Nimeni Altu’, Smogg, Cabron, Cedry2k, Sișu Tudor, Dragonu’ AK47, Stres, El Nino, raku (căci așa îi place lui să-i fie scris pseudonimul, cu literă mică, deci îi vom respecta doleanța), Alan, Kepa, Nosferatu, Chimie, Puya, Connect-R, Macanache și foarte mulți alții, însă și Dj-i precum Dj. Undoo, Dj. Paul, Dj. Swamp și mulți alții. În lucrare sunt prezente și persoane de sex femeiesc care au îmbrățișat această activitate, unele dintre acestea fiind Marijuana, Liry, MGee, ENERGIA sau Gani. Personal, nu înțeleg cum i-a scăpat autorului, între atâtea nume, să includă și trupa 2012, trupa Furnici Coapte sau rapperi precum OKN, ADN, Mimi sau Mistic, deși aceștia au fost foarte cunoscuți la un moment dat. În fine, poate o avea ceva cu arădenii, poate s-a supărat pe ei și n-a vrut, domne’, să-i includă și pe ei între coperți. Mai sunt și alte nume care au fost omise, însă o astfel de lucrare nu cred că poate menționa pe toată lumea sau, în cazul în care o face, procesul de documentare devine mult mai laborios. Nici trupa C. I. A. nu este corect reprezentată, deși este foarte importantă pentru Sudul țării. Dacă doriți să ascultați 5 minute și 45 de secunde de muzică fără refren, așa cum dorește rapul underground din România să fie, ascultați Furnici Coapte – 4 elemente.
Lucrarea prezintă foarte bine ce înseamnă termenii tag și graffiti și explică, de asemenea, diferența dintre acestea și modul în care tag-ul poate fi – sau chiar este – un frate mai puțin civilizat al graffiti-ului, de aici creându-se o confuzie nedreaptă în ceea ce privește unul dintre cele mai importante patru elemente ale hip-hop-ului, adică graffiti-ul. Totodată, autorul prezintă poreclele sub care au activat foarte mulți dintre rapperii din România, lista fiind foarte stufoasă. Aici am putut vedea sub ce porecle au activat anumiți rapperi, aflând lucruri noi, însă consider că putea să se insiste mai mult asupra acestei liste. Din ordinea în care sunt scrise poreclele fiecărui artist, nu reiese care a fost prima și care a fost ultima poreclă utilizată. Cel puțin, așa am sesizat eu. De asemenea, am aflat că BVCOVIA, actualul trapper, a activat doar sub această poreclă, ceea ce este fals. Pe vremea când eu ascultam parte din muzica lui, acesta activa sub porecla MCHH, dacă nu mă înșel. Și sunt convins că mai sunt și alte astfel de erori care ar fi putut să fie evitate cu un simplu mesaj. Putea fi contactată respectiva persoană și întrebată sub ce porecle a activat, însă creștea timpul de documentare, iar aici vorbim despre lucrarea unui doctorand al unei universități de stat din București, deci se poate ca acesta să fi fost sub presiunea timpului.
În fine, ca o concluzie, consider că fiecare ascultător al acestui gen de muzică ar trebui să citească lucrarea „Rapul Este Poezie – O Incursiune În Cultura Hip-Hop Românească”, de G. P. Volceanov, care costă 50 de lei. Știu, poate fi considerată scumpă, însă este o carte de peste 300 de pagini și nu ar trebui uitat nici faptul că este prima carte din România care tratează acest subiect. Întotdeauna este mai greu atunci când încerci să fii tu primul care creează un drum care n-a existat înainte, sursele de informare la care poți avea acces oricând fiind, în mare parte, arhiva personală și câteva pagini de internet care abordează subiectul.
Coperta cărții „Rapul Este Poezie – O Incursiune În Cultura Hip-Hop Românească”, de G. P. Volceanov.
Dar cum se mai simte underground-ul în prezent?
Păi, acum câteva zile a fost un concert rap în București. N-am să vă spun care, însă pot să vă spun că au concertat în cadrul respectivului eveniment mai multe trupe cunoscute și, pot spune, notorii. România a avut, începând cu anii ‘90, în ceea ce privește rapul underground, perioade în care anumite trupe dădeau tonul în ceea ce înseamnă muzică, public și fani. BUG Mafia, Paraziții, La Familia și nu numai, au avut anii ’90, începutul anilor ’00, deși nu erau tocmai underground, ci era hip-hop ascultat în masă. Apoi în scenă, deși trupele anterior amintite erau încă în top, au intrat trupe precum CTC, Armada, Codu’ Penal, 2012, Specii, Haarp Cord și altele, Specii dominând anii 2009, 2010, 2011, anii în care legalele au început să facă ravagii în România, iar Haarp Cord dominând sfârșitul anului 2011, anul 2012 și 2013. Apoi, din același underground s-a ridicat trupa Subcarpați, fiind trupa-exponent care a ajuns pe cele mai mari scene ale țării.
Mi-am luat bilet la concert, voiam să văd unde se mai află rapul underground de la noi, iar ceea ce am văzut este, în opinia mea, foarte departe de ceea ce era acum 10-13 ani, când am început eu să ascult acest gen. De vreo cinci-șase ani se tot reunesc trupe celebre care au dominat la un moment dat rapul, fac un turneu prin țară, cu aceleași piese vechi, iau banii publicului și după nu mai auzi nimic despre ele timp de mai mulți ani, ca după aceea să revină cu același slogan: „Reuniune extraordinară”. Înțeleg că aceste trupe nu bagă mâna în buzunar nimănui și că lumea merge acolo voluntar, însă nu mi se pare normal acest lucru. Dacă ai un gând serios, apucă-te de treabă, scoate un album, apoi mergi cu el în turneu, deși nu știu câți oameni mai ascultă acel rap care, deși tehnic este foarte bine scris, mesajul transmis nu mai percutează la fel cum o făcea acum 10 sau 13 ani, căci lumea are internet acum, are multe evenimente culturale mult mai la îndemână, are chiar și canale de YouTube serioase de unde pot învăța ce înseamnă civismul, deschiderea, toleranța sau pot învăța chiar lucruri legate de istorie, și toate dintr-un punct de vedere obiectiv.
Mai mulți rapperi din underground văd ca o problemă această toleranță și deschidere față de ceea ce aleg să iubească unele persoane și, unii dintre aceștia, se și exprimă public cu privire la aceste lucruri în propriile piese. Uneori pot instiga la violență, deși poate aceasta nu este dorința lor, dar este clar că instigă la un fel de ură sau lipsă de toleranță față de cuplurile formate din persoane de același sex sau față de persoanele trans, iar eu nu înțeleg de unde această supărare pe aceste persoane. Fiecare este liber să fie cum l-a lăsat natura sau cum dorește el să fie, de ce să creeze asta o intrigă între noi? Nu știu. Sunt rapperi care au promovat Referendumul organizat de către „Coaliția pentru familie”, din 2018, o entitate care a fost susținută și de către anumiți politicieni pe care societatea îi cataloghează ca fiind naționaliști, care voia să schimbe, într-un mod toxic, Constituția. Bineînțeles că n-am mers la vot, n-aș fi făcut-o pentru nimic în lume, dorința acestora fiind absurdă. Colac peste pupăză, un cunoscut rapper i-a făcut și reclamă unuia dintre acești politicieni, prin 2019, cum că ar fi „un candidat independent” și că el îl votează. Videoclipul a fost încărcat pe canalul de YouTube al rapperului, apoi a fost șters, nepublicând vreodată un motiv pentru această alegere, ori mi-a scăpat mie.
Majoritatea rapperilor care promovează lipsa de toleranță față de aceste persoane în piesele lor, este trecută de 35 de ani, deci poate este legat de faptul că au crescut în anii ’80-’90, iar de aici această urmare, însă nu mai suntem în secolul al XX-lea. Unii dintre ei încă mai menționează în piesele lor persoane precum Zelea Codreanu, care a fost legionar, ori eu nu sunt de acord cu ceea ce au făcut legionarii, nu rezonez cu acest mesaj și nu vreau să fiu părtaș la el. Faptul că urmezi un liceu, o facultate, un masterat, îți insuflă o anume educație, căci asta trebuie să facă școala, să te educe, să te facă mai înțelegător, mai tolerant și să te pregătească pentru viață, iar eu rezonez cu acest crez. Eu sunt adeptul libertății de exprimare, de orientare și de a face propriile alegeri în viață, atâta timp cât libertatea ta nu-mi îngrădește libertatea mea sau îmi produce daune fizice, că una este să alegi să mergi cu perucă pe stradă, alta este să alegi să dai pumni oamenilor de pe stradă. În primul caz, n-am nicio treabă, însă în al doilea caz, cum este firesc, voi fi cel puțin revoltat dacă vei face asta.
În fine. Odată ajuns la concert, pe lângă faptul că am așteptat o oră și ceva până a început, din cauza faptului că mereu se decalează programul. Știți voi, lumea trebuie să ajungă, clubul trebuie să facă vânzare, alcoolul ăla se bea în timp, nu așa, pe repede înainte. Nu am înțeles niciodată de ce nu pun pe afiș ora la care vor să înceapă, ci pun ora de începere cu una sau două ore mai devreme, publicul așteptând ca prostul. Când am coborât din Bolt l-am văzut pe unul dintre artiști cum cobora dintr-un automobil cu geamuri fumurii, avea un PET de 2l de apă în mână, se clătina teribil și avea ochii foarte tulburi. Nici nu vreau să mă gândesc care era motivul stării lui, însă m-am speriat puțin, sincer să fiu. Pe scenă, din câți rapperi au fost, unul dintre ei aproape că nu mai avea voce, iar altul țipa, efectiv. Nu mai este nimic ca o dată, înțeleg, însă dacă nu mai ai voce, anulează-l sau amână-l. Faptul că te prezinți deși nu ești în cea mai bună formă a ta, poate denota respect față de public, că nu-l amăgești prin amânarea sau anularea concertului, dar poate însemna și nepăsare față de public și de opinia lui. Acum concertele nu mai costă 15 sau 30 de lei, ci 50, 60, 70 sau chiar mai mult, iar asta mă duce cu gândul că publicul plătește să vadă ceva inedit, nu să participe la un concert în care unul dintre rapperi este răgușit, altul țipă, iar altul are o privire de parcă ar vrea să te împungă.
Astea Ziind Fise, bazându-mă pe istoric, cred că aceste reuniuni se vor încheia la fel cum au apărut, dintr-o dată, fără să existe piese noi sau vreun album lansat. Așa cum acest lucru este de mai mulți ani o prioritate pentru mine, voi asculta melodiile și voi merge la concertele rapperilor și trupelor care ori nu promovează niciun mesaj politic, social sau discriminatoriu, ori promovează libertatea de exprimare, egalitatea de gen și, printre multe altele, toleranța. Sau poate voi merge la toate concertele care au loc, având strict rolul de reporter.