11 august 2020

Era să dau mită unui Șef de tren…

Da, ați citit bine. Acum câteva zile era să cad în acest „păcat” lipsit de moralitate. În următoarele rânduri vă voi detalia toată întâmplarea, așa cum a avut ea loc.

Ora 06:00: Am plecat cu trenul din București (destinația n-am s-o spun, dar dacă știți să folosiți site-ul CFR-ului, veți afla și destinația). Aveam bilet în vagonul 3, vagon de clasa a II-a. Am urcat în vagon pe la 05:40, lume puțină, nu multă agitație. Pe la 05:50-05:55, vagonul s-a umplut și nu mai era niciun loc liber, stăteam acolo ca murăturile în borcan: înghesuiți și în miros de oțet, asta pentru că unii uită să se spele. Când am văzut câtă lume este în respectivul vagon, m-am decis să mă mut la clasa I, fiind conștient că trebuie să plătesc diferența de clasă. De ce? Pentru că distanțarea socială era ignorată de către MĂREȚUL CFR și pentru că nu mă simțeam în regulă cu asta.

M-am mutat în vagonul doi, singurul vagon de clasa I. I-am spus Șefului de tren că vreau să mă mut în respectivul vagon și dânsul a spus că este în regulă, să merg să îmi aleg un loc și să aștept să vină să-mi emită bilet.

Prima stație era Ploiești Vest, până la Ploiești a verificat toate biletele din vagonul doi, iar când a trecut pe lângă mine mi-a spus „Vin mai târziu să-ți dau și ție bilet”. Am trecut de Câmpina, Sinaia, Bușteni, Predeal și de Brașov. În tot acest timp eu mă chinuiam să păcălesc câteva minute de somn, asta pentru că eram foarte obosit. Dormisem puțin cu o seară înainte și eram de câteva zile pe drumuri, cu mici pauze. În fine, am găsit două scaune și mi-am zis să mă întind puțin. După ce am trecut de Sighișoara, Șeful de tren m-a „trezit”, deși eu țineam doar ochii închiși și eram doar „în transă”, nu dormeam.

Ș. T.: – Haideți cu mine!

Am mers cu dânsul unde avea bagajul, acolo se afla și colegul lui, dar colegul n-a spus nimic, s-a făcut că nu vede și nu aude nimic.

Ș. T.: – Am calculat. Biletul până la ***–*** costă 81 de lei – fără loc, iar cu loc costă ≈ 85 de lei.

Eu: – Eu m-am uitat pe site și era 53 de lei diferența de clasă.

Ș. T.: – Da, dar aia la ghișeu, nu în tren. În tren se aplică „penalizări”.

Eu: – Eu știam că penalizările se aplică doar dacă nu ai bilet deloc, nu și dacă vrei să plătești diferența de clasă.

În fine, concluzia era că trebuie să plătesc 85 de lei dacă vreau să rămân la clasa I.

Ș. T.: – Dar, dacă vreți, mai există o posibilitate. Îmi dați jumătate, vă așezați „la locul dumneavoastră” și nu vă deranjează nimeni până la destinație.

Jumătate ar fi însemnat 42,5 lei, dar dânsul se referea la 40 de lei, erau de ajuns 40 de lei.

Fără să gândesc, i-am întins 40 de lei și am plecat „să dorm”. După ce m-am așezat pe scaun și am închis ochii, m-a cuprins o mustrare de conștiință cum nu am mai trăit, probabil, niciodată. M-am ridicat „din pat” și am mers la Șeful de tren.

Eu: – Ăăă… vreau să cumpăr biletul.

Ș. T. [șocat]: – De ce? Nu vă convine să dați doar 40 de lei?

Eu: – Nu. Deoarece mă simt foarte prost, nu este corect, nu este moral.

Ș. T.: – Eu v-am oferit variante, dumneavoastră o alegeți pe care vreți.

Eu: – Da, vreau să cumpăr biletul.

Ș. T.: – Da, dar trebuie să sun la „birouri” ca să vă dea loc, iar asta mai durează.

Eu: – Nu contează. Am timp să aștept.

Șeful de tren a sunat la „birouri” și de acolo i s-a transmis un loc. A completat biletul: a scris ruta, a scris distanța parcursă (aproape 500 de km), a scris suma plătită, a completat locul, apoi mi-a oferit biletul. Eu i-am mai dat 50 de lei, pe lângă cei 40 pe care îi dădusem deja.

Am decis să scriu despre această întâmplare pentru a învăța și alții din „aproape” greșeala mea. Sunt convins că această întâmplare a fost una unică, iar în viitor nu se va mai întâmpla așa ceva din partea mea, cu siguranță. Da, am rămas fără 45 de lei, pe lângă cei 40, dar sunt împăcat cu gândul că n-am făcut nimic greșit, că nu sunt unul dintre cei care practică această josnică și condamnabilă metodă de „înțelegere”. Unii vor spune, cu siguranță, că sunt prost, dar mă simt mai bine „să fiu prost” decât să n-am morală.

Astea Ziind Fise, nu încurajați mita, dragilor. Nu dați și nu luați mită! Dacă vrem să ne revenim cândva, ca societate, mita este una dintre practicile la care trebuie să renunțăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *