Poate că titlul pune pe gânduri mai multă lume, poate multe persoane cred că am uitat să scriu continuarea după „este”, însă adevărul este că nu există nicio continuare după acel „este”, veți vedea pe parcurs de ce spun asta.

Este sâmbătă seara. Astăzi m-am trezit pe la trei și ceva după-masa. Aseară am fost la Nexus Gamers Pub și am stat, ca de obicei, până dimineața. Am plănuit cu un prieten cu care am crescut, cred că la propunerea mea, ca azi să mergem la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, pe undeva pe la un 13-14:00. Am ajuns pe la 07:00 acasă, m-am uitat la un podcast, apoi m-am pus la somn. Dacă m-am trezit pe la 15:00, evident, nu am mai mers la muzeu, căci acesta se închide la 17:00, deci nu aveam timp să-l vizităm, ci doar să-l frunzărim, dacă pot spune așa. Așa că, neavând ce să fac, plictisindu-mă teribil, mi-am zis să merg la „Romina, VTM”. Cu doar câteva zile înainte i-am spus unei prietene să mergem la filmul ăsta, iar aceasta mi-a zis că dacă voi merge la el, îmi va spune „adio!”, deci m-am gândit să-i testez cuvântul și, fără prea mult timp de stat pe gânduri, am mers să fac un duș, apoi am plecat spre AFI Cotroceni.

Mi-am luat bilete on-line, ca de obicei, în spate, pe ultimul rând. De ce? Ca să pot vedea cât mai bine sala, asta fac mereu, mereu stau pe ultimul rând, în mijlocul lui. Ajung la cinema pe la 18:20, iar filmul începe la 18:40. Zic să-mi iau și eu un porumb pușcat și o apă cu gaz, însă sunt niște cozi interminabile în locul în care se comercializează aceste gustări. Stau și eu vreo 15-17 minute la coadă, însă renunț, căci nu am nicio șansă să fiu la și 40 în sală. Știu că sunt reclame 12-15 minute, însă mai este o coadă la „poarta” la care îți este scanat biletul, deci n-are rost. După vreo cinci minute de stat la coadă, vine rândul meu. Prezint biletul, este scanat, apoi intru. Am mers să mă spăl pe mâini, apoi am intrat în sala 9, sala în care este filmul.

Intru în sală, mă uit orientativ unde-mi este locul, pe ce parte, și urc spre acesta. Când mi-am cumpărat eu biletul, pe locul de lângă mine nu era nimeni, în stânga mea, iar acum văd pe cineva. În fine, și-or fi luat bilet, nu e treaba mea. „Cineva” este o fată de aproximativ 16 ani, lângă ea este o altă fată, lângă acea fată mai sunt doi băieți, toți par cam de aceeași vârstă, de maximum 16 ani. Având în vedere că fetele stau una lângă alta, iar băieții la fel, mă face să cred că cei doi, fata și băiatul din mijloc, sunt iubiți. Așa bănuiesc eu, dar nu știu pe ce criterii mă bazez când spun asta. Băieții, ca niște adevărați băieți răi, stau cu Nike-urile din picioare pe spătarele scaunelor din față, așa cum facem cu toții. Și nu facem așa doar la cinema, ci și la teatru, la operă, la facultate, peste tot.

Parcarea Nike-urilor pe spătarele scaunelor din față, 2023, color.

Film…

Film? Nu știu ce să spun. Nu sunt vreun critic de film, însă eu cred că nu este un film pentru care să plătești 36,80 de lei, poate nici măcar 10 lei. Distribuția este săracă, în sensul că, protagoniștii, cu mici excepții, joacă foarte slab, au expresii faciale contrare a ceea ce spun sau livrează niște replici în mod mecanic. Spre exemplu, când am auzit cum rostește cuvintele personajul cu replica „Sărumâna, tușa!”, m-am așteptat să-i curgă salivă din gură, mai că n-am fugit cu batista înspre ecran să-l șterg la gură.

Comedie…

Am fost sau m-am uitat la mai multe comedii în mai mult de sfert de secol de viață, însă acest film nu este, nici pe departe, o comedie. Probabil se încadrează în categoria „Muzical”, dar în niciun caz nu este o comedie. N-am râs nici măcar o dată la acest film, însă mi-a smuls un zâmbet atunci când personajul care deține și replica „Sărumâna, tușa!”, i-a dat, cum ar spune cel mai indulgent om din lume, un pumn în piept unuia dintre malacii care-i hăituiau verișorul, pe Valerio, apoi a fugit disperat. Nici nu mai are sens să spun ceva despre cele patru replici: „Prea puțin ulei!”, „Prea puțin ulei!”, „Vreau să picure ulei din voi ca dintr-o Dacie cu garniturile stricate!”, că așa e cu garniturile, se mai strică, și „Am spus/Ați pus «prea mult ulei», tâmpiților!” – atât haz n-am mai auzit în viața mea, cred că și greierilor li s-a dezvoltat anxietatea după aceste complexe și amuzante replici.

Manele…

De foarte mulți ani am făcut alegerea de a nu a asculta manele. Nu am raționamente rasiste în spate, ci legate de faptul că nu sunt pe gustul meu, căci multe dintre ele sunt pline cu greșeli, ori că se promovează, prin multe dintre acestea, o viață în care banii, „flex”-ul și șmecheria înseamnă tot. Nu sunt genul care să dea vreo șpagă cuiva. N-am dat și nu voi da niciodată, căci este contrar principiilor mele. Mi se pare că și versurile sunt facile, rimele fiind unele de primă mână în multe dintre aceste melodii. Eu, care mai scriu poezii din când în când, nu pot să țopăi pe astfel de versuri, mai ales că mie nici nu-mi place să țopăi, am două picioare stângi în ceea ce privește dansul. Da! Unul dintre genurile muzicale pe care le ascult foarte des, chiar zilnic, muzica despre care mulți, cei profani sau rău intenționați, spun că este tot manea, este muzica lăutărească. Iar aici avem oameni precum Bogdan-Mihai SIMION, un exponent și o persoană care încearcă să reînvie acest gen muzical, precum trupa Subcarpați a făcut cu folclorul, sau Taraf de Haidouks, o trupă care nu mai există în prezent, însă care a fost ceva unic și, cred eu, inegalabil în lume. Îmi place mai mult să aud o cobză, o vioară, un taragot, un țambal sau un acordeon decât o orgă. Însă n-am nimic cu acest gen muzical, fiecare este liber să asculte ce vrea. Să revenim la subiect.

Manelele lipsesc cu desăvârșire. Într-un film în care îl ai pe Bogdan dlP, sper că nu i-am greșit numele, ca personaj principal, cred că trebuia să regăsim mai multe manele în film. Idolul multora dintre copii, și nu numai, este Tzancă Uraganu, iar acesta apare cântând doar câteva zeci de secunde, cu o piesă legată de trotinete, deci promovează mișcarea eco, ceea ce este bine, însă este încă o dovadă că filmul acesta nu livrează nici măcar ce ți-a promis. Nici la acest capitol nu mi se pare că filmul este de văzut pentru cineva, mai ales pentru publicul care merge fix pentru asta. Dacă vrei să mergi la „Romina, VTM” pentru a asculta manele, n-o face. N-ai ce să asculți, că nu sunt manele în film, ci doar câteva, foarte puține, deci vei plăti biletul degeaba și vei rămâne dezamăgit. Nu-l privi ca pe un concert, că nu este. Este ca la nunta unui cântăreț, adică fiecare coleg de breaslă, coleg care este prezent la nuntă, cântă o piesă-două, apoi îl lasă pe altul. Așa și cu acest film, are două-trei manele, apoi lasă restul manelelor pentru alte filme, că mai sunt și altele de urcat pe scenă.

Publicul…

Am eu norocul de personaje, că am impresia că doar mie mi se întâmplă asta. Sala este plină în proporție de 60-70%, deci este destul de multă lume. Evident, majoritatea suntem cocoțați înspre rândurile din spate, mai puțini în față. Aici sunt, în stânga mea, cei patru protagoniști menționați la început. Puțin mai în față, am văzut trei persoane în vârstă, în rest, doar tineri. Tineri și copii, mulți copii.

Alte locuri…

Da, copiii din stânga mea stau unde nu trebuie. Vine un cuplu la ei și cei doi le spun că au bilete pe două dintre locurile unde stau cei patru. Fetele se ridică și, cumva resemnate, vor să-și caute locurile. Băieții se prefac că au locurile respective, că nu găsesc biletele, iar cuplul renunță și se mută pe alte locuri, însă nu fără să menționeze că ei se vor întoarce dacă îi va ridica cineva de pe locurile în care se mută. Băiatul pe care îl bănuiesc că este cu iubita scoate ceva din buzunar și se uită pe acel ceva, apoi exclamă că el are locul 10, în timp ce celălalt băiat îi ține lanterna de la telefon, tocmai ca să vadă ce citește. Apoi, băiatul care îi lumina, îi spune „Nu bonul, bă, prostule, ci biletul. Scoate biletul!”, adică acesta tocmai a citit bonul fiscal. Apoi, tot băiatul care îi ține lanterna exclamă că el are locul 13, că el stă bine. Însă el stă pe locul 14, iar pe 13 și-a pus geaca. În fine, fetele s-au reașezat între timp, distracția continuă.

Netflix la cinema…

Da, cei patru copii din stânga mea chiar se cred acasă la ei, uitându-se pe Netflix. Aceștia vorbesc tare, nu au nicio rușine față de nimeni, deși filmul a început deja de vreo cinci minute. Nu le zic nimic, vreau să văd până la ce nivel îmi poate ajunge toleranța. Având în vedere că ei vorbesc încontinuu, nu pot auzi dacă mai sunt și alții la fel ca ei, dar noroc cu volumul din boxe, cred că cei din cinema l-au dat în mod intenționat mai tare, ca să auzim și noi, cei care vrem să ne uităm la ecran, ceva. Una dintre fete, cea care este cu iubitul, cea din mijloc, căci mi s-a confirmat că sunt iubiți, vorbește foarte tare și face glume despre iubitul ei, ceva de genul cum că ar avea-o de dimensiuni mici. El spune că ea are mâinile mici, iar ea îi răspunde, dar într-o altă „gramatică”, că „lucrurile mici pot părea mari doar în mâini mici”, și începe să râdă. Stăm ce stăm, mai mijim ochii la ecran, după care ea spune „azi nu mi-ai dat ce-am vrut”.

Iubire…

Sunt îndrăgostiți nevoie mare. Cei doi, fata și băiatul din mijloc, se sărută de numa’, numa’. Dar nu așa, un pupic sau două-trei-patru-cinci-zece secunde, ci zeci de secunde. Normal că nu am stat să-i urmăresc, însă se aude sunetul generat în urma acestei acțiuni. Cred că cel mai mult au făcut asta timp de două minute, cam așa ceva, că mi-a și venit să-i întreb dacă vor o cameră, că le-o plătesc eu. Eu înțeleg toate lucrurile astea, dar nu poți face asta la film. Că nimeni nu plătește pentru a-ți auzi ție ciorbele de limbi, că dacă voia asta, probabil nu venea la un astfel de film, ci stătea acasă și se uita la altele. Ceva mai enervant n-am întâlnit decât la Vest Fest, cred că în 2020, când am și scris un articol despre nesimțirea a două persoane care aveau aceeași atitudine. E frumos să ai pe cineva lângă tine, e frumos să te iubești, însă nu faci asta în modul în care poți foarte ușor să devii vulgar. Și nu așa, că din 10 în 10 minute mai venea o tură de molfăieli, căci așa consideră unii că trebuie să fie în public, nesimțiți.

Fredonăm…

Bineînțeles că atunci când se aude vreo melodie, fata îndrăgostită începe să cânte și ea, că așa a învățat ea că se face, încânți pe toată lumea cu vocea ta de duș rece, măcar de ar fi fost de duș călduț.

Alo!…

Mai sunt vreo 10-15 minute din film și sună un telefon în proximitatea mea. Al cui credeți că este? Este fix al fetei care este îndrăgostită foc, cea cu glasu’ mare. Ați spune că nu va răspunde, și eu zic la fel, însă ne înșelăm. „Alo!”, „Da, sunt la film.”, „Ați venit după noi?”, după care vorbește cu fata de lângă ea „I-auzi, fă, plecăm? Că au venit ăștia după noi.”, după care închide, se mai sărută vreo două minute cu iubi, apoi se îmbracă și, alături de fata care stătea lângă mine, pleacă. El, de la plecarea ei, stă doar pe instagram și o ține așa până la sfârșitul filmului. Păi, dacă pentru asta ai venit la film, mai bine o duceai în parc. Strângeai banii pentru două filme, iar cu 150 de lei mergeați la Ibis și vă luați o cameră în care vă puteați pupa până vă venea rău, dacă nu puteți merge acasă la niciunul dintre voi. Eu înțeleg că filmul nu este cine știe ce, însă consider că dacă nu-ți convine, dacă e atât de deranjant, te poți ridica și poți pleca, nu trebuie să le strici experiența de vizionare tuturor oamenilor din jurul tău, că nu ești Dumnezeu.

Trece sau nu testul…

Trece „Romina, VTM” testul? Este acesta un film în adevăratul sens al cuvântului? Este frumos, interesant sau digerabil? Este un film la care se va uita cineva, chiar și pentru prima dată, peste un an, doi ani, cinci sau zece ani? În opinia mea, Testul Bechdel este singurul test pe care-l poate trece acest film.

Părăsirea sălii și curățenia…

Ieșirea din sală este o întreagă artă, mai ales când cei din spate se ridică instant și vor să iasă primii din sală. Nu le trece prin cap că ar fi un proces mai simplu dacă primii ar ieși cei de lângă ușă, apoi următorii, până ar veni rândul lor? Aștept până pleacă aproape toți, mai sunt vreo patru tineri cu vreo trei-patru locuri mai în față. Numai bine, văd tot genericul, apoi cobor prin partea stângă. Aici văd, pe la rândul 14, pe lângă mizerie – resturi de porumb pușcat, cutia în care a fost acesta, un PET de suc și altele – 30 sau 40 de lei, un pic sub scaun. Mă întorc să văd dacă sunt într-adevăr bani, apoi îmi continui coborârea. Personalul este deja printre scaune, strânge mizeria, și mă intersectez cu una dintre persoanele acestea, cu un băiat, și-i spun:

Eu: – Vezi că pe la rândul 14 sunt niște bani.

El: – Poftim?

Eu: – Pe la rândul 14, pe sub al doilea scaun, pe lângă mizerie, sunt și niște bani. Poate vine cineva să-i recupereze.

El: – Ha, ha. Da, ai dreptate, este multă mizerie.

Eu: [Râs sarcastic]

El: – Imediat voi merge să văd.

În acest an și anul trecut am mers de destule ori la film, însă de fiecare dată am văzut oamenii că-și duc resturile jos, iar acolo le aruncă în sacii pe care-i au angajații CinemaCity sau în tomberoanele de pe holul prin care se realizează accesul în mall. Vă dați seama că mai rămân două-trei bucăți de porumb care le cad oamenilor în timpul filmului, însă n-am văzut niciodată, și mai mereu mă uit, cutii sau PET-uri/resturi lăsate de către cei cu care am împărțit sala de cinema, nici măcar de grupurile acelea două de fete despre care am scris la un moment dat, pe la sfârșitul lui noiembrie, că erau nesimțite. Nu a fost așa și de această dată. Astăzi am văzut foarte multe resturi lăsate de către cei cu care am împărțit sala. Multă mizerie a rămas în spatele lor. Nu ca în acele videoclipuri de pe internet, dar destulă. Unde mai pui că erau multe PET-uri și cutii lăsate printre scaune sau pe jos, de parcă îi dureau mâinile să le ducă până la gunoi. N-am înțeles și nu voi înțelege atitudinea asta.

Reiau mesajul pe care l-am mai transmis noii generații. Nouă generație, dacă ești la fel precum cei patru copii care au stat astăzi lângă mine, te rog eu, fă în așa fel încât să ne intersectăm cât mai puțin. Fă bine și lasă-mă cu ideile mele învechite, dacă a atrage atenția cuiva atunci când ceva este profund greșit înseamnă învechit, sigur nu avem valori identice, nici măcar asemănătoare. Vă rog eu, dragi tineri, fiți puțin mai atenți la cei din jurul vostru și nu vă gândiți doar la voi, că nu voi sunteți cei mai importanți, nu voi sunteți centrul Universului, nu totul trebuie să graviteze în jurul vostru. Chiar dacă azi ai fost așa, dragă nouă generație, eu sper că vei învăța ceva din asta și data viitoare vei fi mai educată când mergi la film, pe stradă sau la teatru, dacă mergi!

Astea Ziind Fise, „Romina, VTM” este!