Ieri am fost în Timișoara, drumul nefiind atât de lung din orașul de pe Mureș și până în orașul de pe Bega.

Prima dată am mers la un film, la același film la care am fost și în București, la „Romina, VTM”, tocmai pentru a vedea dacă există vreo diferență între publicul pe care l-am văzut la acest film în București și cel pe care l-am văzut la acest film în Timișoara. Voi scrie puțin despre asta mai spre sfârșitul săptămânii.

Am vorbit cu un foarte bun prieten de-ai mei, cu Robert (nu are cont de facebook sau instagram), care mi-a fost și-mi este partener de joc în Counter-Strike: Global Offensive, dar și coleg de facultate timp de patru ani. Acesta este din Vulcan, din Valea Jiului, de acolo de unde nu vrei să te mai întorci dacă îți plac peisajele și viața liniștită, căci acolo parcă plutește, dar nu în sensul rău, un soi de nostalgie prin văzduh, asta făcându-i și pe oameni așa.

Eu alături de Robert, prietenul și partenerul meu de joc

Și în ce loc mai bun puteam merge dacă nu la Loolish Gaming? La locul în care, în facultate, stăteam mai mult decât acasă uneori. Mergeam la „Long night”-uri, fiecare sesiune neavând sub 10 ore („Long night”-ul ține/ținea între 22:00 și 08:00), deci stăteam pe server și ne jucam „ca maniacii”.

Mi-aduc aminte că prima dată am mers la Loolish Gaming în 2015, imediat după ce am început facultatea, căci laptopul meu de la acea vreme nu prea mă ajuta în a „duce” CS: GO-ul, deci preferam să nu-mi fac nervi din cauza faptului că mi se bloca jocul, ci din cauza coechipierilor cu care picam în echipă, majoritatea fiind ruși. Da, asta este, nu putem ascunde adevărul, dar mai nimeni nu vrea să aibă, mai ales pe Matchmaking (definiția, așa cum o înțeleg eu, mai jos), coechipieri ruși sau turci. Aceștia, cei ruși, de multe ori joacă beți sau au frustrări față de occidentali, în special față de americani, deși ei nu pot juca împreună, că ping-ul (definiția, la fel, cum o înțeleg eu, mai jos) nu-i lasă, iar turcii sunt… mai bine tac. Da, din ambele categorii de jucători sunt foarte mulți care vorbesc între ei în limba lor, în joc, uitând că nu toți trebuie să știm rusă sau turcă.

„Matchmaking”-ul este un sistem de joc în CS: GO care se desfășoară pe serverele Valve Corporation, la care îți poate fi blocat accesul, care are 18 grupe valorice. Anume, acesta se numește și „rank”, adică se joacă pentru a obține și a crește sau a scădea în acel rank, el având grupe valorice de la 1 la 18, unde 1 este cea mai slabă, anume Silver I, iar 18 este cea mai puternică, anume The Global Elite. De la ultimul rank nu mai ai cum crește în Matchmaking, de aceea au apărut platforme precum Faceit sau ESEA, căci în cadrul acestora poți crește la nesfârșit, ceea ce în Matchmaking nu poți face.

„Ping”-ul este un indicator care spune cât este delay-ul între PC-ul tău și serverul pe care te joci. Spre exemplu, dacă ești în România și vrei să joci cu cineva din Canada, ar trebui ca ori tu, ori cel din Canada, să ai/aibă ping-ul peste 100. Un ping de 100 este = cu un joc infernal, că jocul ți se va mișca precum un cartof. De ce? Din cauza faptului că acest joc comunică cu un server, acolo sunt trimise și analizate datele din jocul tău, apoi sunt trimise răspunsurile la PC-ul tău. Ei, dacă aceste lucruri se întâmplă în 100 sau mai mult de 100 ms, te vei mișca în poze. De regulă, companiile de internet oferă servicii cu 3 ms ping. Ca să înțelegeți, 1 s = 1000 ms. Dacă o companie oferă servicii de internet cu 2-3 ms ping, iar tu ai 100 ms ping pe server, iar altul are 30 ms ping, el se va mișca „lacrimă”, iar tu în poze, că așa este acest sistem, sistemul care permite transferul de date și jocul în rețea, multiplayer (cu mai mulți jucători reali în același timp), la distanță, fără ca PC-urile să fie conectate direct între ele.

Mi-aduc aminte că atunci când am mers eu prima dată la Loolish Gaming, ora era undeva la 3 sau 4 lei, în 2015, apoi făcându-se 5 lei, ca mai apoi, în prezent, să fie 8 lei. Înainte, până acum vreo patru sau cinci ani, în Loolish Gaming era un singur tip de PC-uri, deci nu existau prețuri diferențiate, doar locuri în sală sau la separeu. Erau, dacă nu mă înșel, patru separeuri, fiecare permițând accesul pentru cinci jucători, fix cât sunt într-o echipă de CS: GO, LOL etc. În 2018 sau 2019 au introdus „VIP”-ul, un nou concept care oferea specificații mai bune, periferice mai bune și scaune mult mai bune decât cele de la Standard. La standard aveau, spre exemplu, monitoare cu 144 Hz, iar la VIP erau cu 240 Hz. Plăcile video erau diferite, deci specificațiile erau altele. Cred că atunci când au introdus pachetul VIP, dacă nu mă înșel, prețul era de șapte sau opt lei/oră. Din cele patru separeuri au renovat unul dintre ele, l-au decorat cu un tapet frumos, apoi au pus LED-uri pe sus și pe jos. Stațiile PC le-au ascuns în spatele unor măști, de asemenea, cu autocolant care să se potrivească în decorul pereților și pardoselii, astfel reprezentând categoria „VIP” a sălii.

Pandemia a avut un efect negativ asupra sălii, ca în toate cazurile afacerilor din acest domeniu, iar apoi am văzut că cei de la Loolish Gaming oferă servicii de închiriere PC-uri la domiciliu sau la distanță („remote”), dar nu știu cum le-a mers atunci, nu știu dacă s-au bucurat de succes aceste noi tipuri de servicii. La un moment dat am văzut un anunț prin care eram anunțați că sala se va închide, ceea ce m-a întristat teribil, căci aici îmi petrecusem o mare parte din timp, aici îmi făcusem noi prieteni. Cu unii mă reîntâlnesc și vorbesc constant, iar cu alții m-am întâlnit, dar fără să ne fi vorbit înainte, fără nici măcar să știu că ei s-au mutat, în orașe precum Rm. Vâlcea, în București sau Arad. Tot aici mi-am întărit anumite prietenii și aici mi-am făcut amintiri demne de povestit nepoților, dacă va fi să am și dacă voi mai trăi ca să-i pot vedea.

Aici l-am întâlnit pe Levi (Levente), care era manager, însă a plecat, nu știu motivele, din companie prin 2019 sau 2020, când am văzut un anunț pe pagina lui de facebook, în care scria că vrea să-și dezvolte și el o afacere tot în domeniu, sper să nu mă înșel. Tot aici am cunoscut mulți „admin”-i, însă foarte mulți dintre aceștia nu stăteau așa mult, după câteva luni plecau. Vali a rămas singurul admin care a trecut testul timpului, fiind deja angajat acolo când eu am început să frecventez sala, în 2015. Dar aveam să aflu că acesta este angajat pe acel post de când s-a deschis sala, de prin 2007 sau 2008, ceea ce mă face să spun „wow” și să-i transmit tot respectul meu acestui om care, chit că a trecut prin momente grele sau s-a săturat de „țipetele nebunilor” din sală, acesta a ales să facă ceea ce-i place timp de mai mult de 14 ani. Ieri, când am fost la sală, mi-aș fi dorit să-l văd și pe el. Dar era un alt tânăr, un tânăr pe care-l cunoșteam. Și i-am zis că-mi pare cunoscut, apoi l-am întrebat dacă a mai lucrat acolo, iar acesta mi-a zis c-a mai lucrat cu patru-cinci ani în urmă, ceea ce mi-a confirmat bănuielile mele, deci îl cunoșteam. Dintr-un gest de politețe și afecțiune față de activitatea lui Vali, i-am cerut o hârtie admin-ului și i-am lăsat un mesaj lui Vali. Sper să-l vadă și să se bucure de el, deși nu sunt genul de persoană sensibilă sau siropoasă.

Ieri era sala aproape plină, și era, totuși, o zi de luni, nu una de sfârșit de săptămână, ceea ce mă face să sper că în Timișoara lumea merge și va merge din ce în ce mai des la Loolish Gaming, căci o sală mai bună nu există în Timișoara, cel puțin din ceea ce știu eu. M-am uitat puțin pe Ministerul Finanțelor și am văzut profitul/pierderile pe care compania care gestionează Loolish Gaming le-a avut în ultimii ani, iar aceste cifre m-au pus puțin pe gânduri, m-au speriat puțin. Sper ca aceștia să-și revină și să nu închidă niciodată.

De asemenea, vreau să-i mulțumesc lui David Cristian Daniel pentru faptul că a rămas implicat într-o astfel de afacere chiar și după tot ceea ce a implicat pandemia. Îi urez ca locația să devină neîncăpătoare, ca tinerii, și nu numai, pasionații de jocuri video să le calce pragul și în 2023, așa cum era în anii în care eu mergeam la sală, veneau tineri și admin-ul le spunea că nu mai are locuri. Când eram în Liga Studenților din Facultatea de Mecanică din Timișoara, știu că aveam parteneriate cu Loolish Gaming, iar aceștia ofereau și premii pentru anumite concursuri. Mai știu că alte organizații, tot din Politehnică, precum LSFEE, aveau o legătură specială cu sala de jocuri video, Levi ajutându-i în foarte multe proiecte, găzduind mai multe concursuri sau evenimente în sală. Consider că ajutorul acordat atunci ar trebui cumva întors de către organizațiile studențești, consider că aceștia ar trebui să-și încurajeze membrii pasionați de jocuri video să meargă la Loolish Gaming, că nici nu știu ce pierd.

Tot Loolish Gaming m-a făcut să urmăresc toată scena PRO de CS: GO atunci când, vorbind cu cineva din sală, am auzit de un comentator pe nume Werty, prin 2017. Apoi am început să mă uit la meciurile comentate de către Paul (Werty), ca mai apoi să ajung să îndrăgesc foarte mult echipa de CS: GO Nexus Gaming. Apoi am început să vorbesc cu unii dintre jucătorii acesteia, Xellow, Jaxi și BTN fiind unii dintre ei, care erau în echipă la acea vreme, apoi cunoscându-i pe mai toți jucătorii din Nexus, de la iM, ragga și până la lauNX, acesta având cea mai mică vârstă la acea vreme. Și Loolish Gaming avea o echipă de CS: GO la un moment dat, dar acum nu cred că mai au. Poate și-o vor reconstrui cândva, deși aceste echipe sunt, pentru moment, greu de administrat și de păstrat, căci scena din România este foarte instabilă.

Ieri, cât timp am stat la sală alături de prietenul meu, am simțit un soi de nostalgie cu care nu m-am mai întâlnit de foarte mult timp. Ultima dată am fost, tot acolo, pe același scaun, acum aproape patru ani, prin octombrie 2019. Având în vedere toate aceste sentimente, primul meci de ieri l-am câștigat cu 16-0, deși nu mai jucasem de trei luni acest joc, însă m-am descurcat bine, iar asta a avut loc și datorită faptului că m-am simțit comod în sală, ca de fiecare dată.

Așa, ca o întâmplare, ieri l-am văzut și pe domnul care face mentenanța și gestionează/programează interfața PC-urilor, tot la PC-ul la care l-am văzut de prima dată, încă din 2015. M-am bucurat să-l revăd deși nu știu cum îl cheamă, însă știu că face o treabă bună, asigurându-se că toate PC-urile au actualizările la zi și că funcționează în parametrii normali. Mulțumim!

Doresc să le mulțumesc tuturor celor implicați în Loolish Gaming pentru că încă țin această comunitate unită, comunitatea pasionaților de jocuri video. Îi mulțumesc lui Levi pentru activitatea pe care a avut-o ca manager și pentru relația pe care a construit-o cu organizațiile studențești, îi mulțumesc lui David Cristian că își investește timpul și banii în această afacere, iar lui Robert-Valentin Vasilie îi mulțumesc pentru toate momentele în care a decis să nu mă dea afară din sală, deși uneori poate meritam asta. Venea, mă bătea pe umăr și-mi spunea „Vorbești un pic cam tare, un pic mai încet, te rog”. Deși acum locuiesc în București și Nexus Gaming joacă rolul de sală principală pentru mine, dacă pot spune așa, de fiecare dată când voi avea ocazia voi reveni la Loolish Gaming cu același drag cu care am făcut-o ieri și în sutele de dăți din perioada studenției.

Astea Ziind Fise, dragi prieteni din Timișoara, mai ales dacă sunteți pasionați de jocuri video, dați o fugă până la Loolish Gaming, pe Eroilor de la Tisa, Nr. 33, și vă veți convinge că n-am vorbit prostii când am spus că este locul în care persoanele din comunitatea pasionaților de jocuri video din Timișoara se strâng, discută și se bucură că se revăd, acolo fiind o altfel de lume, nu așa cum o știți de pe stradă sau de la TV.