Săptămâna trecută, cred că marți sau miercuri, am mers să mănânc la cantină, ca de obicei, pe la ora 14:30. Am intrat în cantină, am salutat doamnele de acolo, mi-am împins tava, am spus ce doresc să mănânc – bineînțeles, din ceea ce mai era disponibil – am mulțumit pentru că m-au servit, mi-am luat produsele, am plătit, i-am mulțumit doamnei de la casă și m-am așezat la masă. M-am așezat la una dintre mesele de lângă vitrina cu produse, căci la mesele din cealaltă extremă deja se făcuse curat și n-am vrut să fac mizerie, și m-am pus pe ospăț.

În stânga mea, la doar doi-trei metri, erau doi tineri, o fată și un băiat. Băiatul asculta, iar fata vorbea, dar vorbea cu foarte multă pasiune. Voi reda mai jos dialogul exact așa cum a ieșit din gura lor, ad litteram:

Fata: – La mine, până și bunica, care pe timpul ei nu se făcea, are facultate, iar taică-su e barman, iar mă-sa îngrijitoare…

Băiatul: – Da, aiurea.

Fata: – Ne-am despărțit, după ne-am împăcat și după 48 de ore i-am dat iar papucii.

Băiatul: – Bine ai făcut.

Fata: – Nu mă merită deloc! Face și el o facultate, dar eu sunt la a treia generație cu studii, ai lui au 10 sau 12 clase.

În discuție folosea tot felul de englezisme, ele pot fi enervante pentru mine, deși sunt tot mai întâlnite printre tinerii care navighează pe Instagram, TikTok sau care lucrează prin corporații. Aceeași persoană care spunea că ea este la a treia generație de „moștenitori” cu studii, a început să asculte și să trimită mesaje vocale fără să aibă căști, căci așa fac persoanele care se află „la a treia generație” de moștenitori educați.

Deși ei mâncau deja când mi-am comandat eu mâncarea, din cauza discuției, că altă justificare nu am, am mâncat foarte repede doar ca să plec mai repede la birou, căci mă agită „elitismul” ăsta exacerbat.

Vai, Doamne! ea vine dintr-o familie educată, nu ca el. El fiind primul student din familia lui, însă la ea în familie toată lumea are studii. De parcă ar fi meritul ei că bunică-sa a urmat studii universitare. Evident că ambii sunt de apreciat că urmează studii universitare, însă o persoană care vine dintr-o familie în care nimeni nici măcar nu visa să se fi înscris la facultate până atunci, în viziunea mea, ar trebui mai mult încurajată decât una care vine dintr-o familie în care toată lumea a absolvit astfel de studii. Acea persoană, cea care are părinți cu 10 sau 12 clase, chiar și-a depășit condiția, deci ar trebui lăudată, nicidecum desconsiderată că nu vine dintr-o familie cu nu știu ce tradiție. Dar, repet, ambii ar trebui încurajați, însă nicidecum nu ar trebui ca unul să-l desconsidere pe celălalt.

În timp ce mâncam, ca orice om prost, căci și eu sunt primul absolvent de studii universitare din familia mea, mă gândeam la faptul că, dacă nu exista acea îngrijitoare, cum i-a spus ea, ea ar fi mâncat pe o masă foarte murdară, ar fi călcat pe o podea nespălată sau ar fi folosit o toaletă în care ar fi vomitat imediat după ce ar fi intrat în ea. Unii dintre noi nici măcar nu-și dau seama ce înseamnă să fie măcar umani cu astfel de persoane, drept urmare, le privesc cu nepăsare sau chiar dispreț. V-ați imaginat vreodată cum ar fi arătat o universitate, o stradă, un cartier, un teatru sau o cantină dacă n-ar avea una sau mai multe îngrijitoare (sau îngrijitori, căci această muncă este realizată și de către bărbați, chiar la mine în bloc este un domn îngrijitor care face curat pe casa scării), poate cu 10 sau cu 12 clase, care să facă curat înainte și după noi? V-ați gândit? V-ați gândit cum ar arăta lumea asta fără persoanele care ne ridică zilnic gunoaiele din tomberoane? Iar exemplele pot continua.

Este evident că aceste munci, care sunt făcute, în general, de persoane cu studii medii sau chiar mai puține, nu sunt plătite atât de bine. Poate că nici n-ar fi corect să fie plătite la fel de bine ca unele munci care necesită studii superioare, nu știu, însă haideți să nu mai batjocorim persoanele care fac astfel de munci și să nu le mai privim ca pe niște „ceva” care nu contează. Haideți să fim mai buni cu aceste persoane, că nu ne costă nimic. Ce te costă să-i dai și doamnei îngrijitoare sau doamnei care stă la poartă un mărțișor de 1 martie? Dacă poți da celei mai mari directoare sau profesoare, de ce nu-i poți da și unei persoane ca ea? Cât te costă? Doi lei, trei lei, cinci lei, 10 lei? Nu contează suma asta, căci ea nu reprezintă o avere, însă așa le-am aduce și noi o bucurie. Iar o bucurie în marea asta de nepăsare sau chiar desconsiderare, părerea mea, este numai bună. Gândiți-vă și puneți-vă puțin în locul unei astfel de persoane. Cum ar fi să trăiți, spre exemplu, în București, cu 2000 sau cu 2400 de lei, în contextul în care poate mai aveți și copii pe care trebuie să-i întrețineți și în condițiile în care sunteți desconsiderați, ca persoană, pentru munca pe care o realizați, de foarte mulți oameni? V-ați mai trezi să mergeți cu chef la muncă? Nu cred.

Astea Ziind Fise, dragilor, mai calmați-vă elitismul ăsta exacerbat, că nimeni nu știe ce-l poate ajunge din urmă. Fiți mai modești, că nu strică. De când acțiunile cuiva, pe care le-a realizat când tu nici măcar nu te născuseși, sunt motiv de mândrie pentru tine? Asta spune foarte multe despre tine și despre cine ești tu, însă nu în sensul bun.

 

Imagine preluată de pe Pinterest