Astăzi, 10 mai, de Ziua Regelui, vreau să scriu un text despre Uniunea Europeană, pe care o voi denumi Europa în continuare. Regele, pe atunci principe, a venit într-o țară care nu-i promitea nimic special, însă a ales să accepte propunerea românilor și, deși nu au fost minunate acele vremuri, și datorită lui Carol I noi avem astăzi o țară.
În 2008 m-am mutat în Arad cu familia. M-am mutat într-un cartier, în opinia mea, frumos al Aradului, în Gai. În Gai era atunci, și cred că și acum este la fel, un singur bloc. Este vorba despre blocul Fabricii de Zahăr. Aveam o colegă – sau chiar două – din generală care stăteau în acel bloc. Prin urmare, Gaiul este un cartier mai mult rural al Aradului, nici pe departe unul urban, cu blocuri și cu sedii de firme.
În 2008, când am ajuns eu pentru prima dată în Arad, în cartierul în care locuiam erau, din câte îmi aduc eu aminte, doar 5 sau 6 străzi asfaltate (Tribunul Corcheș / Ștefan Tenețchi – adică E68 – care taie cartierul în două, o parte din Anton Pann, o parte din Meșterul Manole, Strada Dunării și Strada Câmpurilor). 5 – 6 străzi din aproximativ 50.
Îmi aduc aminte că, atunci când ploua, când mergeam la școală îmi luam pungi pe picioare pentru a nu-mi umple încălțămintea de noroi. Acesta era Aradul, Vestul civilizat al României, în anii 2008, 2009 și 2010. Îmi aduc aminte că în 2011, în anul în care am intrat la liceu, au început să asfalteze toate străzile și să bage canalizarea. Cu ce bani? Cu fonduri de la Europa, de la Europa aia rea și nenorocită. Când au asfaltat strada pe care stăteam noi nu mi-a venit să cred. Nu mi-a venit să cred că nu mai trebuie să-mi iau pungi peste adidași ca să nu-i mai murdăresc, că oricum nu aveam multe perechi, că așa erau vremurile. Când eram mic aveam două perechi de adidași pentru tot anul, iar acum, deși nu am venituri astronomice, am zeci de perechi, pe care le pot purta după bunul plac. Ce spune asta? Păi, spune faptul că noi, românii, mai ales de când am intrat în Uniunea Europeană, o ducem mai bine, chiar dacă nouă poate nu ni se pare.
Înainte de 2011 sau 2012, când ai mei au plecat în Danemarca, mergeam și-mi luam haine din piață. Adidași Veer la 45 / 50 de lei perechea, depinde cât de bine negocia mama, și blugi din care ieșea vopseaua doar când transpirai, apoi când ploua sau când îi băgai în mașina de spălat. Așa am crescut mulți și n-am murit. Uită-ne aici, vii. Unii cu realizări mai mari, alții cu realizări mai mici, dar suntem vii cu toții.
Sesizez, și putem face cu toții asta, că pentru cei mai mulți dintre noi, România este mai bună, mai frumoasă și mai prosperă acum, cu toate provocările ei. Chiar și dacă n-ai nimic, faptul că nu mai mergi prin glod este un avans, nu o stagnare. Știu, asfaltul nu ține de foame, însă poți merge pe el la școală sau la muncă, poți merge pe el pentru a-ți schimba viitorul, chiar dacă uneori viața este grea, foarte grea.
Așa erau majoritatea cartierelor din Arad atunci, nu doar cartierul meu. Bujac, Grădiște, Poltura (Cocoșvaroș), Sânnicolau Mic, toate aceste cartiere erau sate alipite orașului, însă acum toate au străzi asfaltate, toate au canalizare și, în mare, condiții net superioare față de acum 15 ani.
Cu toate acestea, uitându-mă peste rezultatele alegerilor prezidențiale din 4 mai, am impresia că arădenilor, timișenilor și altor români care au beneficiat și beneficiază enorm de efectele fondurilor europene, li s-a cam urât alături de Europa. Dragilor, eu înțeleg că nu este minunat în România, însă pentru mine a fost un șoc enorm să văd că un candidat izolaționist poate câștiga două județe care sunt în pozițiile în care sunt acum datorită bunăstării generate de aderarea la Uniunea Europeană și, bineînțeles, de poziția geografică strategică a lor.
Înțeleg că în Arad și-n Timiș nu curge lapte și miere, însă v-o pot spune cu mâna pe inimă, că am fost prin aproape toată țara și sunt orașe în anumite zone ale României care arată mai rău decât unele sate din Arad sau Timiș și, cu toate acestea, timișenii și arădenii mei au votat un izolaționist. 46,66%, adică 79460 din 170295 de votanți din județul Arad, l-au votat pe un izolaționist, un om gol de conținut, cu atitudine de bătăuș. Unul care minte cum deschide gura, care nu s-a remarcat prin realizări concrete, drept urmare, deși s-a ocupat 15-20 de ani de unirea Republicii Moldova cu România, n-a obținut nici măcar 13% dintre voturile românilor de peste Prut. Un gargaragiu sfidător, care țipă și face scandal pentru a impresiona, tocmai pentru că este gol de conținut.
Astea Ziind Fise, dragii mei, vă rog să fiți raționali când mergeți să acordați votul vostru unuia dintre cei doi candidați. Știu, România nu este un loc ideal, nu este grădina Maicii Domnului. România nu este Norvegia sau Elveția, însă România este mult mai bine decât era în urmă cu 10-15-20 de ani. Știu că trebuie realizate multe reforme în multe domenii, dar toate se fac în ritmul nostru, poate că asta a fost soarta noastră. Dar alternativa nu arată deloc bine, nu propune nicio soluție rațională, deschisă, proeuropeană. Soluția este să reformăm partidele prin adeziunea noastră la ele, iar dacă nu, să înființăm noi altele. Soluția este să nu mai dăm șpagă, nu să așteptăm un tătuc care să ne spună ce avem voie și ce nu avem voie să facem.
Mulțumim, Carol I, că ne-ai dat o țară! Mulțumim, Europa, că nu ne lași s-o luăm razna!
P. S.: Capturile de ecran sunt realizate de pe Google Street și ne arată două dintre străzile cartierului Gai, strada Greierilor și Strada Spătarul Preda, în anul 2009. Așa erau aproape toate străzile din cartierele periferice ale Aradului înainte ca România să adere la Uniunea Europeană. Vrem înapoi acolo?!