În meciul de acasă al „U” Cluj cu Rapid, Rapid n-a primit un penalty. În meciul din deplasarea de la Craiova aproape că arbitrii nu voiau să dea un penalty clar pentru Craiova și, colac peste pupăză, n-au dat un henț în careul celor de la Craiova, făcut de un jucător al echipei „U” Cluj, apoi, din aceeași fază au dat un penalty pentru „U” Cluj, doar că portarul Craiovei l-a apărat.

„U” Cluj este, în opinia mea, un club hidos, care în două etape a beneficiat de avantaje enorme de arbitraj, care i-a adus o victorie și, deși a fost avantajat clar în meciul de la Craiova, o înfrângere. Cu două etape mai în spate, „U” Cluj a primit o pomană împotriva echipei Gloria Buzău, astfel a câștigat cu 2-1. Doar meciuri care par a fi furate, care par a fi blaturi pe față cu arbitrii. Așa a ajuns echipa asta pe primul loc. Dacă echipa asta ia campionatul, fotbalul românesc nu ar mai trebui urmărit de către nimeni.

Văd că acest mare oraș, Clooojul, doar așa poate câștiga ceva în fotbal în România, „cu brigada”. La fel cum a fost „era” CFR Cluj.

CFR Cluj a câștigat 8 campionate, atâtea încât să fie peste UTA Arad sau Chinezul Timișoara (acum desființată). Cum puteau fi două echipe din orașe „de mâna a doua” campioane de mai multe ori decât „echipa” strălucitului Cloooj? Atunci, pe când CFR Cluj câștiga campionate, „U” juca bambilici prin alte divizii.

Marele CFR Cluj a câștigat prima dată titlul la 100 de ani de la înființare, iar „U” n-a fost niciodată în stare să-l ia în peste 100 de ani de activitate fotbalistică. Asta este adevărata valoare a acestor două echipe.

Apropo, băieți, vedeți că trebuie să trageți tare, mai aveți de luat vreo 3 campionate ca să depășiți „orașul de mâna a doua” Timișoara, care deși acum se află cu fotbalul în puț, au strâns vreo 10 titluri (6 Chinezul Timișoara și 4 Ripensia Timișoara).

Mi-e scârbă să mă mai uit la fotbalul românesc, căci îmi dă senzația că este controlat politic, necontând prea mult ce se joacă pe teren, și nici nu se mai prea joacă. Mi-e scârbă să-l văd pe Sabău, care mi se părea un antrenor respectabil, cum girează cu nesaț deciziile arbitrilor care îi sunt favorabile – cică „era ofsaid”… m-a pufnit râsul. Dar da, ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns!