O sută de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara
Absolvind un Colegiu Tehnologic, încă de prin clasa a X-a, știam deja facultatea pe care doream s-o urmez. Cu atât mai mult, știam și specializarea în cadrul căreia…
Absolvind un Colegiu Tehnologic, încă de prin clasa a X-a, știam deja facultatea pe care doream s-o urmez. Cu atât mai mult, știam și specializarea în cadrul căreia…
În ziua de astăzi avem bani. Banii ne-au ajutat să scăpăm de trocuri, căci trocurile erau dezavantajoase, în general. Banii noștri (leul românesc) se împart, dacă putem spune…
Deși s-a încetățenit ideea că în limba română se citește exact așa cum se scrie, știm cu toții că nu este chiar așa. De multe ori trebuie să…
Ieri am fost la oftalmologie. Am intrat cu o vedere perfectă și am ieșit cu o nevoie „acută” de vedere. Nu mai vedeam niciun fel de scris, oricât…
În zilele de 9 și 10 octombrie a avut loc festivalul VEST FEST, festival care a fost la a cincea ediție, dacă nu mă înșel. Bineînțeles, acesta s-a…