21 octombrie 2020

Sindromul Adie, umbra de peste 60 de ani și porumbelul

Ieri am fost la oftalmologie. Am intrat cu o vedere perfectă și am ieșit cu o nevoie „acută” de vedere. Nu mai vedeam niciun fel de scris, oricât de mare era, și distingeam doar umbre, nimic mai mult. Niciodată nu m-am gândit că poți să ieși așa de la oftalmologie. 😊

Doamna asistent mi-a aplicat niște picături – în ochi – de vreo patru ori, apoi am revenit în cabinet și specialistul mi-a mai aplicat picături în alte două rânduri. După ce am terminat toată distracția, doamna asistent mi-a spus să merg la baie și să mă spăl la ochi. Atunci am zărit, căci nu pot să spun că am văzut, că eram galben în jurul ochilor, parcă eram un personaj din desene animate. Mi s-a părut „amuzantă” situația și am zis să îmi fac o poză, poză pe care s-o studiez când îmi revine vederea, astfel am văzut că pupilele mele erau aproape la fel de mari precum irisul. Arătam ca-n Sindromul Adie, pentru cine cunoaște. Pentru cine nu cunoaște, vă las o poză mai jos, dar și această „definiție”: „Sindromul Adie este o tulburare neurologică ce constă în afectarea pupilei și sistemului nervos vegetativ. Sindromul Adie se caracterizează prin dilatarea tonică a pupilei, care reacționează lent la lumină și prin absența reflexelor osteotendinoase profunde (de obicei în tendonul lui Achile)”, [www.newsmed.ro].

După ce am ieșit din clinică m-am gândit să-mi comand un Bolt, Uber sau taxi (să spun trei, cică să nu se considere reclamă), dar n-am avut cum să mă înțeleg cu ochii, iar ei cu telefonul. Am reușit, nu știu cum, să intru și să-mi pun muzică, să nu mă plictisesc pe drum. Abia vedeam automobilele și distingeam cu greu culoarea verde a semafoarelor, dar nu am avut parte de vreun incident nefericit din acest punct de vedere. Specialistul mi-a dat o rețetă, respectiv niște picături, picături pe care trebuia să mi le procur de la o farmacie. Cum farmaciile sunt l-a fiecare pas, n-a fost greu să găsesc una în drumul meu.

Am văzut o „Catena” de la distanță, având reclamele acelea, este imposibil să n-o vezi, chiar și „miop” fiind. Am ajuns în fața Catenei și acolo erau așezați patru oameni la coadă, afară. Lângă această Catenă mai era o farmacie, Dona, iar coada nu se întindea până afară. Prin urmare, am dat „surrender” acestei cozi, cu gândul de-a o îmbrățișa pe cea de la Dona. Zis și făcut.

Am intrat în Dona, vedeam doar umbre. Erau două casierii, iar în fața mea erau două umbre, ambele la câte o casierie. Eu abia zăream, având pupilele dilatate și respectiva soluție pe la ochi, căci nu mi se luase cu totul când m-am spălat, deci era vizibil că sunt mai mult nevăzător. În aceste condiții, o umbră la vreo 60 și ceva de ani, de sex femeiesc, a profitat de acest aspect și s-a băgat în fața mea, pe principiul „n-am știut că la coada aceasta așteptați”. Bineînțeles, ieri am decis că sunt calm și respectuos și nu i-am zis nimic. Când a ieșit a procedat la fel cum a procedat când a intrat, s-a făcut că nu mă vede. Să-i dea Dumnezeu sănătate. A venit rândul meu, am salutat și am întins rețeta. Domnișoara de la casierie m-a întrebat dacă mă mai poate ajuta cu altceva, iar eu i-am răspuns că nu, că este suficient. Am plătit ceea ce-am cumpărat (să le dea Dumnezeu sănătate oamenilor care au inventat cardurile, P.O.S.-urile și plata cu telefonul), am mulțumit și am ieșit din farmacie.

La ieșirea din farmacie doream și eu să arunc bonurile pe care le-am primit de la farmacie, să introduc ceea ce-am cumpărat într-un buzunar și să introduc rețeta într-un loc mai sigur decât s-o țin în mână, căci exista riscul să-mi transpire mâna și s-o compromit. Zis și făcut.

M-am oprit să fac toate acestea, iar când am terminat toate aceste lucruri de introdus, care pe unde au avut loc, am avut parte de-o surpriză foarte interesantă. Un porumbel s-a gândit să-și facă nevoile pe umărul meu. De ce nu?! Am avut un moment de slăbiciune, moment în care am vrut să cobor toți Sfinții, dar am zis că nu este cazul să mă enervez. Mi-am dat geaca jos, am împachetat-o a.î. să nu se vadă petele cu care m-a înzestrat porumbelul, și am luat-o spre casă, deși nu prea știam unde mă aflu, deci nu știam încotro stau, dar m-am descurcat eu.

Astea Ziind Fise, aveți grijă pe unde mergeți, mai ales prin Timișoara, că porumbeii ăștia sunt peste tot și vă pot face niște surprize deosebite. Să aveți grijă și la umbrele cu vârste cuprinse între 60 de ani și vârsta de mumificare, nu de alta, dar unele trăiesc cu impresia că sunt invizibile și că pot trece neobservate pe lângă voi.

Sursă imagine: www.aao.org

Lasă un răspuns