Sâmbătă, 13 august, am avut tren spre București, trebuia să ajung acasă, însă șoferii de la Verbiță au considerat că mai trebuie să stau o noapte în Arad. De ce? Vom descoperi împreună.

Am cumpărat biletele, că nu intenționam să merg singur la București, cu câteva zile înainte, am plătit on-line, iar călătoria trebuia să înceapă la 20:36, din Arad. Faptul că aveam biletele cumpărate trebuia să-mi asigure o siguranță și, de asemenea, o lejeritate în deplasarea la tren, dar n-a fost așa.

19:52 (cu 44 de minute înainte de plecarea trenului) – sun la firma de taxi Verbiță și o rog pe doamna dispecer să-mi trimită o mașină în Livada, sat/comună aflat/ă la doar 7 km de Arad. Având în vedere că era sâmbătă seara, traficul trebuia să fie lejer, deci fără stres.

20:10 – sun din nou la firma de taxi pentru a le transmite că, deși au trecut 18 minute, n-a venit nimeni să mă preia. Doamna de la dispecerat îmi transmite că șoferul este în Livada și că ajunge la mine imediat.

20:11 – mă sună șoferul de la taxi și îmi spune „Taxi?”, iar eu încep să-i explic… ca mai apoi să văd că el nu știe română, cred că era srilankez. Bun, nu știe română, dar hai că-ncerc cu el în engleză, trebuie să știe măcar o limbă internațională dacă a fost angajat la taxi… eroare 404. Omul nu vorbea nici engleză. Cum să mă înțeleg eu cu el? Nu aveam nicio idee. Am stat cu el trei minute la telefon, însă degeaba, omul n-a înțeles nimic și nu a ajuns la adresă. Încerc să-l întreb dacă are whatsapp ca să-i partajez locația, iar dânsul spune „no uațap, no uațap”.

20:14 – sun la firma de taxi ca să-i spun doamnei dispecer că nu mă pot înțelege cu șoferul și să-l ghideze dânsa sau să-mi trimită urgent alt taxi pentru că eu mă grăbesc la gară, să nu uităm că sunasem cu 44 de minute înainte de plecarea trenului. Doamna de la dispecerat începe să-l certe pe respectivul șofer prin stație, se enervează, mă enervez și eu, ridicăm tonul unul la celălalt, și rămâne că-mi trimite o altă mașină. Dacă respectiva mașină era la mine la 20:20, aveam timp să ajung la tren, dar nu…

20:17 – încerc să văd dacă primul șofer are cont pe whatsapp de pe numărul de telefon de pe care m-a sunat, îl găsesc, apoi îi trimit locația în timp real… nimic.

20:17 – în timp ce fierbeam la foc mare și începusem să pogor sfinții din Cer, unul dintre vecinii mei îmi spune „Hai că mă duc eu să-mi iau mașina și te duc eu la gară”, eu i-am spus că nu are rost să se complice, însă el a insistat, și-a luat bicicleta, l-a luat pe fiul lui cu el, și a plecat acasă (în satul Sânleani) după automobil, cu intenția de a mă duce pe mine la gară.

20:18 – mă sună alt șofer de la Verbiță să-mi spună că el a primit comanda și că va ajunge în aproximativ 15 minute la mine. 20:28 + 15 minute = 20:33, practic trenul era pierdut… mă enervez și mai rău și îi spun să nu mai vină pentru că, oricum ar fi, nu am nicio șansă reală de a mai prinde trenul. Omul, vizibil ofensat, a acceptat situația și a spus „Bine!”, de parcă era vina mea că unii șoferi de la Verbiță sunt incompetenți.

20:28 – vecinul meu ajunge cu automobilul la mine, îmi pune bagajul în portbagaj, iar de aici începe o cursă nebună înspre Gara Arad. Am prins toate semafoarele pe culoare roșie, deci soarta n-a fost de partea mea deloc. În timp ce stăteam la semafor, nervos fiind, mă gândeam să-l întreb pe vecin dacă mă poate duce până la Timișoara, în caz că pierd trenul, dar n-am îndrăznit.

20:33 – eram la Astra Vagoane și urma să traversăm pasajul suprateran din Grădiște, de aici mai aveam trei semafoare până la Gară, iar primul era de culoare roșie. Am conștientizat amândoi că nu mai putem ajunge în timp util la Gară, iar vecinul mi-a spus că mă poate duce și până la Timișoara dacă eu vreau. Nici nu am stat pe gânduri, fără să mai încercăm să ajungem la Gara Arad, din cauză că nu mai aveam, în mod real, timp să ajungem, i-am spus „Hai la Timișoara!”.

Trenul trebuia să plece din Gara Timișoara Nord la ora 21:30, iar noi nici nu mai aveam o oră la dispoziție pentru a intra în Timișoara și, de asemenea, pentru a străbate orașul până la Gară. Pe drum mă uitam mereu în stânga ca să văd pe unde a ajuns trenul, să văd dacă este în apropierea noastră. Din motive evidente, am ales să mergem pe drumul național, asta deoarece știm cu toții ce este la ieșirea de pe autostradă, la oricare dintre ele, înspre Timișoara: haos. Mă uitam la ceas insistent și începeam să-mi fac griji din cauza faptului că nu voi ajunge la timp. În Timișoara am prins doar două semafoare pe culoarea verde, la restul am stat. Cu toate acestea, are loc o minune. Vecinul este un șofer foarte bun, nu doar un conducător auto.

21:27 – ajung în fața gării, vecinul îmi scoate bagajul din portbagaj, eu îi dau banii pentru serviciul făcut, îi mulțumesc în mod repetat, apoi plec înspre peron. Aud în spatele meu „Vecine!”, dar nu bag de seamă și mă grăbesc spre peron. Mă prinde din urmă fiul lui și-mi întinde căștile „Vecine, ai uitat astea.”… da, uitasem căștile. Îi mulțumesc frumos, îi urez drum bun și îmi continui drumul.

21:28 – sunt pe peron, mă întâlnesc cu persoana cu care trebuia să plec. Sunt relaxat, însă sunt, în același timp, foarte frustrat pe situație și pe ceea ce s-a întâmplat.

Din păcate, firma de taxi Verbiță nu mai este ce era în 2008. În 2008 erau printre cei mai serioși, dacă nu cei mai serioși. Până prin 2016 mai aveam vreo 3-4 exemple de șoferi exemplari, însă aceștia au dispărut de la ei, pe niciunul nu l-am mai văzut. În prezent, cu o singură excepție, niciunul nu este vreun exemplu de bun simț sau ceva, deci am mult respect pentru domnul Ghiță (se știe dânsul), însă cu o floare nu se face primăvară. Pentru oameni ca domnul Ghiță, ar trebui să nu fac niciun demers împotriva acestei companii de taxi, însă pentru modul în care majoritatea angajaților tratează clienții, ar trebui să nu stau impasibil.

Astea Ziind Fise, voi ce credeți că ar trebui să fac mai departe? Oare ar trebui să „reclam” ceea ce-au făcut cei de la Verbiță sau ar trebui să trec peste și să nu mai utilizez serviciile lor niciodată? Oare ar trebui să-i las să-și mai bată joc de mine și cu altă ocazie sau nu? Oare câți oameni au mai avut această experiență cu ei? Nu știu, vedem.