La mulți ani!
Astăzi este prima zi de când m-am întors în țară. Sincer să fiu, îmi pare rău că m-am întors, deoarece familia mea este acolo și, deși nu toate lucrurile sunt perfecte, mi-a plăcut să-mi petrec timpul alături de ea. Înainte de și la plecarea din Danemarca nu pot spune că am contemplat prea mult cu privire la aceste aspecte, însă acum (la scrierea acestui text), când au trecut deja aproape 25 de ore de la despărțirea de ai mei, simt că-mi lipsește ceva, iar acel ceva este familia. Este frumos să știi că aparții unui grup, mai ales atâta timp cât știi că acel grup este „familia”, însă nu mereu putem avea tot ceea ce ne dorim, din păcate.
M-am întors la viața mea normală. La blocul comunist în care locuiesc și pentru care plătesc o chirie enormă, la vecinii care locuiesc sub mine și au urechi de iepure și atitudine de securiști, auzind chiar și când calci pe vârfuri și, din ce în ce mai des, visează paturi mutate în creierii nopții, muzică dată tare și tuburi de bași sau dansuri în living, când eu nu ascult nici muzică la boxe și nici vreun fan al dansului nu sunt.
M-am întors în acest oraș care nu-ți poate oferi nimic mai bun decât cultură și viață socială… îți poate oferi gropi mari, apă rece la duș, nesimțire cât cuprinde sau calorifere reci. Poate sunt malițios, căci subiectiv sigur sunt, însă asta este părerea mea actuală despre capitala noastră minunată.
De mult timp am visat să mă mut în București, însă nu știu dacă m-a mulțumit vreodată această alegere, căci ea a venit la pachet cu multe dezavantaje. Iar când lucrurile la care tu sperai nu te mulțumesc sau se întâmplă în defavoarea ta, parcă-ți vine să renunți.
Mi-am propus ca în acest an să mă corijez în ceea ce privește mai multe aspecte din viața mea, însă fiecare lucru trebuie să vină la timpul lui. Cu cât așteptarea a fost mai mare, cu atât realizarea va fi mai măreață.
An Nou fericit!